Seminar de informare destinat potenţialilor beneficiari de finanţare Regio privind sprijinirea comunităţilor defavorizate din mediul urban

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a organizat seminarul de informare privind promovarea oportunităţilor de finanţare nerambursabilă disponibile prin Programului Operaţional Regional (Regio) 2014 – 2020, destinate implementării măsurilor integrate pentru reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune, din oraşele sau municipiile cu peste 20. 000 de locuitori. Astfel, în cadrul evenimentului, tematica abordată a avut în vedere Axa prioritară 9 – „Sprijinirea regenerării economice şi sociale a comunităţilor defavorizate din mediul urban”, Prioritatea de investiţii 9.1 – „Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunităţii”.La eveniment au luat parte reprezentanţi ai autorităţilor publice locale/ membri/reprezentanţi ai grupurilor de acţiune locală (GAL) şi ai întreprinderilor de economie socială de inserţie care au fost informaţi cu privire la criteriile de eligibilitate şi la condiţiile de accesare a fondurilor Regio pentru realizarea de proiecte de investiţii în conformitate cu strategiile de dezvoltare locală (SDL) selectate la nivel naţional de Comitetul comun de selecţie. Astfel, SDL-urile selectate vor beneficia de finanţare atât prin Axa prioritară 9 din Regio, pentru investiţii în infrastructură, cât şi prin Axa prioritară 5 din Programul Operaţional Capital Uman (POCU), pentru investiţii în formare sau servicii.Apelurile de proiecte lansate prin această axă prioritară sunt în conformitate cu Orientările pentru grupurile de acţiune locală la nivelul oraşelor cu peste 20.000 de locuitori, etapa a IlI-a a mecanismului DLRC. Pentru regiunea Sud Muntenia, la nivel naţional au fost selectate SDL-urile din oraşele/municipiile: Câmpulung, Târgovişte, Giurgiu, Slobozia, Câmpina, Ploieşti şi Turnu Măgurele. Cererile de finanţare vor fi depuse prin aplicaţia electronică MySMIS, în cadrul apelului de proiecte pentru regiuni mai puţin dezvoltate (POR/2019/9/9.1/1/7regiuni) şi al apelului destinat întreprinderilor de economie socială de inserţie (POR/2019/9/9.1/1/Întreprinderi). Pentru primul apel de proiecte, aplicaţiile pot fi depuse până la 31 decembrie, 2021, ora 10:00, în timp ce pentru cel de-al doilea apelul de proiecte, destinat întreprinderilor, termenul limită este 1 iunie 2020, ora 17:00. În cadrul Axei prioritare 9, pot beneficia de finanţare administraţiile locale ale oraşelor/municipiilor, în calitate de membre în grupul de acţiune locală din cadrul SDL-urilor selectate spre finanţare, parteneriatele încheiate între autorităţi locale, membre în grupul de acţiune locală din cadrul SDL-urilor avizate pentru finanţare, şi furnizori publici şi privaţi de servicii sociale, acreditaţi conform legislaţiei în vigoare, precum şi furnizori publici şi privaţi de servicii sociale, acreditaţi, de asemenea, conform legislaţiei în vigoare, cu o vechime de cel puţin un an, înainte de depunerea proiectului, deţinând competenţe în furnizare de servicii sociale, comunitare, desfăşurare de activităţi recreativ-educative, culturale, agrement şi sport.Prin organizarea evenimentelor informative, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia realizează un proces intens de promovare a oportunităţilor de finanţare prin POR şi de susţinere a solicitanţilor de fonduri nerambursabile, astfel încât la nivelul regiunii Sud – Muntenia să se realizeze o rată optimă de absorbţie a fondurilor europene destinate dezvoltării regionale durabile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Pericol de explozie la Fieni

Pompierii de la Garda de Intervenţie Fieni au intervenit cu o autospeciala de stingere şi o ambulanţă SMURD la o sesizare de miros puternic de gaz la un apartament dintr-un bloc din oraşul Fieni. Paramedicii SMURD au acordat primul ajutor calificat unei femei semiconstiente, după care au transportat-o cu ambulanţa […]