În ciuda continuării proiectelor de dezvoltare a infrastructurii, rezultatele din turismul dâmbovițean reflectă un regres substanțial în primul trimestru al anului. În perioada analizată, au fost contabilizate 45809 sosiri în structurile de primire turistică, în scădere cu 22,7% faţă de cele din perioada 1.01-30.06.2023.
Din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, au reprezentat 96,2%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 3,8%.
În același timp, înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică au însumat 107904, în scădere cu 23,3% faţă de perioada corespunzătoare din anul 2023, ceea ce indică și o diminuare a sejururilor.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în perioada în prima parte a anului a fost de 20,1 % pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 7,0 puncte procentuale faţă de perioada corespunzătoare din anul 2023.
Pentru ultima lună analizată, luna iunie 2024, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, atât sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, cât şi innoptările au scăzut cu 13,8%, respectiv cu 19,6%.
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică, în luna iunie 2024 au însumat 9717, în scădere cu 13,8% faţă de luna iunie 2023, și au fost 25075 de înnoptări, în scădere cu 19,6% faţă de cele din luna iunie 2023.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna iunie 2024 a fost de 27,0% pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 7,3 puncte procentuale faţă de luna iunie 2023.