Şedinţă extraordinară la CJ Dâmboviţa

cjdPe ordinea de zi a şedinţei extraordinare de Consiliu Judeţean s-au aflat patru puncte. Astfel, rând pe rând, proiectele supuse dezbaterii au fost aprobate. S-a aprobat rectificarea bugetului propriu al judeţului, pe anul 2013. La punctul doi de pe ordinea de zi s-a avut în vedere proiectul de hotărâre privind implementarea şi finanţarea proiectului „Modernizarea şi extinderea Complexului de servicii sociale Casa Soarelui”. În luna mai a acestui an s-a semnat contractul de finanţare în cadrul REGIO, ce vizează dezvoltarea unui complex de servicii sociale, respectiv „Modernizarea şi extinderea Complexului de Servicii Sociale „Casa Soarelui” Târgovişte, situat în str. Vlad Ţepeş, nr. 6A. DGASPC Dâmboviţa va primi asistenţă nerambursabilă din REGIO, Axa prioritară 3 – Îmbunătăţirea infrastructurii sociale, Domeniul major de intervenţie 3.2 Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale. Contractul are un buget de 3.859.510,31 lei, din care contribuţia proprie a solicitantului asigurată din bugetul Consiliului Judeţean Dâmboviţa – 160.540,20 lei, asistenţă financiară nerambursabilă -2.966.258,99 lei, TVA 732.711,12 lei. S-a aprobat modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Judeţean Dâmboviţa nr. 49/14.02.2013 privind aprobarea majorării capitalului social şi mandatarea reprezentanţilor A.G.A. pentru majorarea capitalului social al S.C. Lucrări Drumuri şi Poduri Dâmboviţa S.A. Nu în ultimul rând, s-a aprobat şi proiectul de hotărâre privind prelungirea duratei Programului privind oferta de asociere a Consiliului Judeţean Dâmboviţa cu consiliile şi comunităţile locale din judeţul Dâmboviţa în vederea susţinerii unor obiective de interes public.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

VIDEO. Grădiniţă nouă la Cazaci În curând, şi şcoala va fi gata

După mai mulţi ani în care preşcolarii de la Cazaci, comuna Nucet, au învăţat în condiţii improprii, într-o clădire veche de câţiva zeci de ani, acum aceste lucruri sunt doar o amintire, pentru că a fost realizată o grădiniţă nouă şi modernă. În prezenţa preşedintelui CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, vicepreşedintelui […]