Şcoala „Grigore Alexandrescu” găzduieşte temporar o parte din elevii de la „Mihai Viteazul”

Date:

Potrivit calendarului stabilit, în această săptămâna debutează lucrările de execuţie la proiectul „Îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale prin extinderea, reabilitarea, modernizarea şi echiparea Şcolii Gimnaziale „Mihai Viteazul” din Târgovişte, jud. Dâmboviţa. În acest context, primarul Cristian Stan a verificat stadiul amenajării claselor din cadrul Şcolii Gimnaziale „Grigore Alexandrescu”, care vor găzdui, temporar, cel târziu până la sfârşitul anului şcolar viitor, elevii ciclului primar de la Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazul”.
„Asigurăm atât părinţii, cât şi cadrele didactice, că au fost luate toate măsurile astfel încât copiii să beneficieze de condiţii optime, iar activitatea să nu aibă de suferit.
Cu referire la investiţia care va fi implementată la Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazul”, aceasta are o valoare totală de 18.496.227,26 lei (inclusiv TVA) şi echivalează cu transformarea din temelii a unităţii de învăţământ amintite, care va fi reabilitată în întregime, se vor construi nu mai puţin de 6 corpuri noi de clădire, reali-zându-se creşterea numărului de săli de curs de la 22 la 36, se va construi o sală de festivităţi, se va extinde sala de sport, se vor construi grupuri sanitare şi vestiare aferente zonei sportive, la care se adaugă o clădire tehnică.”- a transmis Cristian Stan prin intermediul unei reţele de socializare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Intervenție rapidă a pompierilor ISU Dâmbovița la un incendiu în comuna Ciocănești

Pompierii militari din cadrul ISU Dâmbovița au intervenit în...

POLIȚIA DÂMBOVIȚA: ATENȚIE LA ÎNȘELĂCIUNILE PRIN METODA „SMISHING”!

Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița atrage atenția cetățenilor asupra...

 Iubirea sărbătorită la Muzeul de Istorie din Târgoviște de Ziua Îndrăgostiților

 Ziua Îndrăgostiților are origini occidentale dar sărbătoarea a fost...

 Baraj pentru promovarea în Liga 3: Campioanele Dâmbovița și Olt se întâlnesc din nou

Sezonul acesta aduce o revenire a duelului deja tradițional...