SCHIMBARE RADICALĂ ÎN FOTBALUL ROMÂNESC. FRF A FĂCUT MARELE ANUNȚ

Date:

În urma unei analize și a dezbaterii din ultimele ședințe, Comitetul Executiv al FRF din 30 ianuarie 2024 a aprobat modificarea ROAF în scopul creșterii numărului jucătorilor formați la nivel național în meciurile din Liga 1.
Începând cu sezonul 2024-2025, echipele care beneficiază de sume cu titlu de plăți de solidaritate din partea UEFA (cluburi din Liga 1 și Liga 2 ale căror academii de copii și juniori au fost clasate în primele 20 de academii în procesul de clasificare) au obligația să folosească efectiv, pe toată durata jocurilor minimum 5 jucători formați la nivel național, eligibili pentru echipa națională (dintre aceștia minimum un jucător U21, la nivelul Ligii 1).

În situația nerespectării condiției de mai sus (indiferent de numărul de meciuri la care aceasta nu este respectată), clubul în culpă va fi sancționat cu o penalitate egală cu valoarea sumei reprezentând plata de solidaritate UEFA.

Sumele obținute ca urmare a aplicării eventualelor sancțiuni vor fi împărțite în mod egal primelor 3 cel mai bine situate echipe în clasamentul Ligii 1 care au îndeplinit condiția privind numărul minim de jucători formați la nivel național, eligibili pentru echipa națională, și ale căror academii se regăsesc în lista primelor 20 de academii ale cluburilor profesioniste conform clasificării academiilor de copii și juniori.

Din sezonul 2025-2026, echipele din Liga 1 au obligația să folosească efectiv, pe toată durata jocurilor minimum 6 jucători formați la nivel național, eligibili pentru echipa națională (dintre aceștia minimum un jucător U21).

În situația nerespectării condiției de mai sus (indiferent de numărul de meciuri la care aceasta nu este respectată), clubul în culpă va fi sancționat cu o penalitate egală cu valoarea sumei reprezentând plata de solidaritate UEFA ce revine unui club în anul respectiv. Pentru evitarea oricărui dubiu, sancțiunea se va aplica cluburilor participante în Liga 1 în culpă, indiferent dacă sunt sau nu îndreptățite să primească sume cu titlu de plată de solidaritate din partea UEFA.

Sumele obținute ca urmare a aplicării sancțiunii mai sus amintite vor fi împărțite în mod egal primelor 3 cel mai bine situate echipe în clasamentul Ligii 1 care au îndeplinit condiția mai sus amintită cu privire la utilizarea numărului minim de jucători formați la nivel național, eligibili pentru echipa națională, și ale căror academii se regăsesc în lista primelor 20 de academii ale cluburilor profesioniste conform clasificării academiilor de copii și juniori.

Pentru evitarea oricărei neclarități, sancțiunea pentru neutilizarea unui jucător U21 format la nivel național, eligibil pentru echipa națională pe întreaga durată a unui joc din cadrul Ligii 1 nu se modifică, respectiv clubul în culpă urmând a fi sancționat cu pierderea jocului prin forfait.

De asemenea, pentru evitarea oricărui dubiu, vor fi considerați ca fiind formați la nivel național și jucătorii de naționalitate română, indiferent de data legitimării la un club din România și/sau de durata participării la competițiile fotbalistice din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

GRATUIT Aplicația InfoCons pentru a ști ce consumi și pentru a-ți face cumpărăturile în cunoștință de cauză!

Aplicația de protectia consumatorilor InfoCons este un instrument dedicat...

La Odobești a început curățenia de primăvară!

Pe raza comunei Odobești, salariați din cadrul Primăriei  cu...

DÂMBOVIȚEANCA PETRUȚA IUGULESCU, DIN NOU LA UN MECI DIN LIGA NAȚIUNILOR

Alina Peșu va conduce partida Ungaria – Belgia, prima...