Parteneriatul dintre Federația Română de Baschet și Gazeta Sporturilor a produs primul articol exclusiv ce a adus în lumina reflectoarelor lucruri mai puțin știute, mai exact, cu privire la contrele dintre Sepsi-SIC și CSM Constanța.
Conform materialului publicat de gsp.ro, Sepsi Sfântu Gheorghe a dat în judecată la Tribunalul de Arbitraj Sportiv Federația Română de Baschet și CSM Constanța. TAS poate anula titlul și cupa câștigate de echipa de la malul Mării Negre.
În Regulamentul Specific al Campionatului Național de Baschet Feminin, apar următoarele două stipulări:
5.3 Fiecare structură sportivă cu echipă înscrisă în LNBF și CRBF are obligația de a participa cu o echipă de junioare PROPRIE înscrisă în campionatul național U13/U14, ediția 2022/2023. Antrenorul de la echipa de junioare va avea salariul mediu al colectivului tehnic al echipei de senioare și va fi antrenor secund în LNBF.
5.5 Neînscrierea sau neparticiparea la aceste competiții, menționate la art. 5.3 și art. 5.4, se sancționează prin interzicerea transferurilor jucătorilor străini pentru sezonul următor în LNBF și CRBF.
Sepsi-SIC își încalcă rivalele de încălcarea acestor reguli, întrucât în campionatele de U13 și U14 din sezonul 2022/23 nu au avut echipe înscrise, însă și-au adus baschetbaliste străine, alături de care au câștigat cele două trofee interne.
Pe site-ul frbaschet.ro, la ediția din 2022/23, la secția de U13 se regăsește CSȘ 1 Constanța, însă la U14 nu apare vreo echipă din acel oraș. În schimb, formația de senioare a transferat jucătoare precum Miljana Dzombeta, Andela Delic (Bosnia), Sigrid Koizar (Austria), Dragana Zivkovic (Muntenegru), Kristina Higgins, Britney Jones, Keyona Hayes (toate SUA).
„Nu mă bag în războiul dintre Sepsi și Constanța, fiindcă există mai multe procese pe rol. Noi, de exemplu, le-am câștigat pe toate legat de tema afilierii CSM Constanța la federație. Referitor însă la formațiile U13 și U14, CSM Constanța a avut un protocol cu alt club din oraș pentru juniori și a suportat o parte din cheltuieli. Toate echipele au apelat la protocoale, iar Consiliul Director le-a admis. Eu, personal, nu agreez însă această formulă și i-am obligat din acest an ca echipele de juniori să funcționeze pe propriul Certificat de Identitate Sportivă. Lăsăm instanțele să se pronunțe mai departe. Și Sepsi avea obligația de a înscrie echipă proprie la 3×3 și a apelat tot la o colaborare. N-ai ce să le faci! Iar pentru U13 și U14 au luat jucători de la Covasna”, a explicat Carmen Tocală pentru GSP.ro.
Ea i-a invitat pe reporterii Gazetei Sporturilor să îl contacteze pe directorul tehnic Tiberiu Dumitrescu. El a menționat că simte că jurnaliștii gsp.ro lucrează la o investigație plătită de către Sepsi, iar acum nu a mai răspuns pe e-mail.
„Clubul Sportiv Municipal Constanța nu are comentarii de efectuat față de această procedură legală pendinte. Este însă de remarcat succint faptul că Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, prin decizia din data de 7 martie 2024, pronunțată în dosarul nr. 2024/A/10364, a respins cererea apelantei Asociația Club Sportiv Sepsi-SIC de a se ordona măsuri provizorii ca neîntemeiată”, a răspuns în schimb președintele CSM Constanța, Andrei Talpeș.
„Am dat în judecată FRB, de la care n-am primit nici până acum vreo motivare a deciziilor interne pe aceeași speță. Nu am putut discuta nimic cu dânșii în sensul unor lămuriri precise. Protocoalele de colaborare la juniori nu reprezintă o justificare de acoperire a acelui criteriu regulamentar. Nici adăugare, nici reunire, nici împrietenire, nimic! Echipele de juniori trebuie să funcționeze pe CIS propriu și punct. Mai departe, vorbim degeaba.
„A fost întrebată inclusiv doamna președinte ce se va întâmpla cu echipele care nu au avut junioare înscrise conform regulamentului și a răspuns clar că nu vor avea dreptul să legitimeze jucătoare străine. Ne așteptăm ca TAS să ia o măsură fermă și dreaptă, așa cum s-a întâmplat și cu Ana Maria Bărbosu, căreia i s-a înapoiat bronzul la Olimpiadă”, a menționat Istvan Rusz, directorul executiv de la Sepsi-SIC.
Materialul de pe gsp.ro a fost încheiat cu concluziile lui Sabin Gherdan, avocatul lui Sepsi-SIC în speța de la TAS, el fiind și reprezentantul Anei Bărbosu în procesul ce i-a adus medalia de bronz, titrează baschet.ro citând gsp.ro.
„Din păcate, asistăm la un abuz din partea FRB. Regulamentele sunt clare, CSM Constanța nu avea dreptul de a legitima jucătoare străine. Am depus la TAS inclusiv o înregistrare dintr-o ședință prezidată de către doamna președinte Carmen Tocală, în care dânsa susține în termeni neechivoci că echipele din prima ligă care nu vor participa cu echipe de juniori în campionatele U13 și U14 nu vor putea legitima jucătoare străine în sezonul 2023/2024.
Am trecut prin toate demersurile în fața comisiilor FRB, care ne-au respins procedurile ca inadmisibile, fără să primim vreo motivare până în prezent, iar când ne-am adresat Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, FRB a sancționat pe Sepsi SIC cu o amendă de 6.000 EUR și cu mențiunea că îi vor descalifica din competiție dacă nu își vor retrage cererile. O veritabilă lovitură sub centură din partea FRB.
Dacă TAS va anula Cupa și campionatul câștigate de CSM Constanța, înseamnă că sezonul 2023/2024 a fost compromis de către FRB, iar Sepsi SIC va solicita să-i fie rambursate toate cheltuielile suportate într-o competiție ale cărei rezultate au fost anulate ca urmare a nerespectării unui regulament obiectiv. Este o sumă considerabilă.”