Şantierele de construcţii şi unităţile service auto, verificate de inspectorii ITM

Adrian NĂSTASE

„Având în vedere faptul că, în condiţiile de pandemie din ultimele două luni au fost închise şantierele temporare şi mobile de construcţii, precum şi faptul că odată cu instituirea stării de alertă, se reiau activităţile în aceste şantiere, se consideră oportună lansarea unei campanii de verificare atât a condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă, cât şi identificarea cazurilor de muncă nedeclarată.
Totodată, s-a avut în vedere faptul că în activitatea de întreţinere şi reparare a autovehiculelor, care a continuat parţial şi în perioada stării de urgenţă, în următoarea perioadă urmează să se întoarcă la lucru marea majoritate a lucrătorilor, ceea ce a determinat

extinderea verificărilor şi în acest domeniu”, precizează Marius Lixandru, inspectorul şef al ITM Dâmboviţa.
Prin aceste verificări s-a urmărit modul de respectare a normelor de securitate şi sănătate în muncă specifice acestei perioade, precum şi respectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă (verificarea întocmirii contractelor individuale de muncă si înregistrarea acestora în registrul general de evidenţă a salariaţilor (Revisal), verificarea timpului de lucru şi de odihnă, respectarea repausului periodic, garantarea în plată a salariului minim brut pe ţară).
În domeniul relaţiilor de muncă au fost verificaţi 59 de angajatori, 6 dintre aceştia fiind sancţionaţi cu amenzi în valoare de 260000 de lei pentru identificarea a 13 persoane muncind fără încheierea contractelor individuale de muncă. S-au dispus 75 de măsuri de intrare în legalitate ce priveau respectarea programului de lucru şi a repausului săptămânal.
În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost verificaţi 33 de angajatori, constatându-se 60 de deficienţe legate de: nepurtarea echipamentelor individuale de protecţie, lipsa examenului medical periodic, lipsa instruirii lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Au fost aplicate 56 de avertismente şi 4 amenzi în valoare de 17.000 de lei. Pentru necon-formităţile constatate, pe lângă sancţiunile contravenţionale aplicate, s-au dispus măsuri de intrare în legalitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

MEC lasă la latitudinea părinţilor să decidă dacă îşi lasă sau nu copii la cursurile de pregătire

Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Sănătăţii au căzut de acord în ce priveşte măsurile care trebuie luate în şcolile unde se vor ţine cursurile de pregătire pentru elevii claselor a VlII-a şi a XII-a, care vor susţine Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul. Decizia participării copiilor la pregătirile de la şcoală […]