SĂNDOI ANUNŢĂ UN RETUR INFERNAL PENTRU CHINDIA

Mihai ROŞOIU

Argeşenii au deschis scorul din penalty-ul obţinut de Malele şi transformat de Şerban. Peste doar un singur minut, târgoviştenii au egalat prin autogolul lui Deslandes, după ce mingea a lovit şi bara. Marco Dulca a stabilit scorul pauzei şi a înscris superb pentru Chindia cu un şut de la 25 de metri. Piteştenii au egalat în minutul 72, după un şut cu efect al lui Grecu, direct în vinclu.
În urma acestui rezultat, Chindia rămâne pe poziţia a şasea, cu 20 de puncte, în timp ce FC Argeş este penultima în clasament, cu doar 11 puncte. Emil Săndoi, tehnicianul târ-goviştenilor, s-a declarat mulţumit de parcursul echipei sale din acest tur de campionat, însă aşteaptă mai mult de la jucătorii săi.
Emil Săndoi: „La faza golului anulat, cred că s-a judecat corect”
„Golul anulat din finalul meciului e singura fază pe care am revăzut-o. Era un picior al lui Fomba şi cred că s-a judecat corect. Asta e situaţia. Îmi pare rău că am primit două goluri, dar la interviul dinaintea meciului am spus că FC Argeş are un lot bun, au făcut multe transferuri şi s-a văzut acest lucru. Pe parcursul jocului au reuşit să vină cu plusuri, aspecte pe care noi nu le-am dezvoltat aşa cum ne-am dorit.
Bănuiam că o să fie o stare de oboseală la noi, o suspendare a unuia dintre jucători ne-a dat puţin peste cap pentru că am fost nevoiţi să facem câteva schimbări în echipă. Din păcate, am făcut şi unele greşeli individuale, dar până la urmă am câştigat un punct.
Nu sunt la curent cu ce se întâmplă la FC Argeş, ştiam că antrenori erau Eduard şi Speriatu, chiar şi preşedintele clubului mi-a spus după meci că nu s-a respectat un anumit protocol, dar ca să fiu sincer, nu ştiu amănunte şi nu aş vrea să greşesc. Cred că preşedintele clubului e cel mai în măsură să vă dea un răspuns”, a spus Emil Săndoi, la finalul jocului.

Emil Săndoi, antrenorul Chindiei: „Ne aşteaptă un retur dificil, probabil un play-out”
Înainte cu patru de a se termina acest tur de campionat, le spuneam băieţilor că trebuie să facem cel puţin şase puncte. Le spuneam că îmi pare rău că a zis asta, trebuia să le spun că trebuie să facem cel puţin opt. Am făcut exact şase puncte. Din punctul ăsta de vedere, gândindu-mă la modificările de la nivelul lotului, nu am făcut multe transferuri. Ne aşteaptă un retur deosebit de dificil, probabil un play-out. Suntem conştienţi că va fi foarte greu pentru toată lumea. Va fi un ritm nebun, va fi important fiecare joc. Ne aşteaptă o vacanţă scurtă, ne vom antrena şi de Sărbători. Nu pot să spun că sunt nemulţumit de punctele pe care le-am adunat până acum pentru că laş mânia pe Dumnezeu.
Chiar dacă am primit două goluri astăzi, am arătat ca o echipă disciplinată, o echipă care ştie ce are de făcut, care nu face foarte multe greşeli pe faza defensivă. E clar că nu pot să spun că sunt nemulţumit. 0rice antrenor din lume îţi doreşte mai mult, dar a fost o primă parte a campionatului ok”, a declarat Emil Săndoi, antrenorul Chindiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

DECIZII DE ULTIMĂ ORĂ ALE FRB

Consiliul Director al Federaţiei Române de Baschet din data de 14.12.2020 a hotărât, în baza votului exprimat online de 13 membri ai CD, următoarele: Urmare a şedinţei online cu reprezentanţii cluburilor din LNBM, din 11 decembrie 2020, Consiliul Director al FRB aprobă cu majoritate de voturi (12 pentru) următoarele:1.1. în […]