S-A CONSUMAT ADUNAREA GENERALĂ A FRF

Date:

Ședința Adunării Generale a Federației Române de Fotbal s-a desfășurat azi, 4 iunie 2024, la Casa Fotbalului, în sala “Nicolae Dobrin”, de la ora 11:00.
La întâlnire au participat 239 de membri afiliați din totalul de 278. Au luat cuvântul în fața membrilor afiliați: președintele FRF, Răzvan Burleanu, directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiță, și managerul financiar Georgiana Schillo, care a prezentat raportul financiar pe anul 2023 și previzionarea pentru anul 2024.

“Pentru mine, prioritatea numărul 1 a fost, este și va rămâne, atât timp cât voi rămâne președintele Federației Române de Fotbal, dezvoltarea fotbalului din România. Responsabilitatea mea este ca împreună, eu, dumneavoastră și colegii mei din administrație, să consolidăm trendul pozitiv pe care ne aflăm în ultimii 10 ani. Am reușit să dărâmăm împreună multe prejudecăți! Ne așteaptă în această vară o bucurie, o emoție pe care nu o poți simți decât dacă participi la un turneu final. Această calificare aduce națiunea noastră împreună, prin fotbal. Echipa națională reprezintă, într-o formă modernă, o dovadă de datorie, patriotism și loialitate față de țară și de tot ce înseamnă România. Acestea sunt, de altfel, primele valori pe care un jucător le învață când îmbracă tricoul echipei naționale. Noi, ca români, ar trebui să avem mai multă încredere în noi. Noi, ca români, avem experiența tranziției democratice, pe care o știm din practică și pe care cei din occident trebuie să o citească pentru a o înțelege. Este o experiență care ne poate fi utilă în orice organizație, mai ales la nivel fotbalistic. Și mai avem ceva, avem experiența reformării acestei federații, o federație care reprezintă astăzi un element de referință! Și vorbim de o federație care este cel mai relevant partener social din țara noastră și care este organizația cu cel mai mare număr de copii angrenați din România. Aceste două lucruri nu ni le poate lua nimeni: tranziția democratică și reforma federației noastre. De aceea, astăzi suntem într-o zonă marcată de stabilitate, oportunitate și dinamism”, a declarat președintele Răzvan Burleanu în fața membrilor afiliați.

La eveniment au participat și doi invitați speciali: Thierry Favre, Director adjunct UEFA, divizia asociațiilor naționale, și Marion Gavat, Coordonator regional program dezvoltare FIFA.

În cadrul ședinței au fost aprobate bilanțurile contabile pe anul 2023 și a fost aprobat “Planul anual de activitate” și bugetul de venituri și cheltuieli al FRF pentru anul 2024. De asemenea, a fost prezentat raportul de audit extern pentru anul trecut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

AU ÎNCEPUT ÎNSCRIERILE PENTRU CAMPIONATELE DE „FOTBAL ÎN ȘCOLI”

Federația Română de Fotbal anunță deschiderea înscrierilor în competițiile...

JUCĂTORII CHINDIEI NU ȘI-AU FĂCUT LOC NICI ÎN ECHIPA LUNII SEPTEMBRIE

Din ediția 2024/2025 a Ligii 2 Casa Pariurilor, îți...

CĂTĂLIN AMUZA S-A ÎNTORS CU 4 MEDALII DE AUR DE LA CAMPIONATELE BALCANICE

Performanțe remarcabile realizate de Cătălin Amuza la Campionatul Balcanic...

Gala Topul Firmelor din Județul Dâmbovița, ediția XXXI-a, evenimentul de business numărul I al Toamnei!

Respectând tradiția, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița...