Irina Begu ocupă locul 27 în clasamentul WTA și va fi cap de serie în turneul de la Roland Garros. Suspendată din circuitele WTA și ITF din data de 7 octombrie 2022, Simona Halep a căzut, șapte luni și o săptămână mai târziu, pe locul 30 al ierarhiei mondiale.

Fără meci oficial jucat din 28 august, sportiva constănțeană este a doua jucătoare a României în clasamentul WTA, la 57 de puncte distanță de Sorana Cîrstea. În ciuda unor rezultate nesurprinzătoare la Roma, Irina Begu și Sorana Cîrstea au urcat câte opt, respectiv zece poziții în clasamentul WTA, prin jocul rezultatelor.
Irina Begu ocupă locul 27, cu 1443 de puncte, în timp ce Sorana Cîrstea se poziționează a 34-a în plan mondial, cu 1293 de puncte.
Ana Bogdan a urcat două locuri, până pe 59, iar Gabriela Ruse și Jaqueline Cristian au avansat câte 6, respectiv 9 poziții.
27. Irina Begu 32 de ani 1443 de puncte
30. Simona Halep 31 de ani 1350 de puncte
34. Sorana Cîrstea 33 de ani 1293 de puncte
59. Ana Bogdan 30 de ani 938 de puncte
152. Gabriela Ruse 25 de ani 450 de puncte
159. Jaqueline Cristian 24 de ani 437 de puncte.