În urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Voinești, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, față de un bărbat, de 39 de ani, din comuna Malu cu Flori, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Cel în cauză este bănuit că, la data de 7 martie a.c., s-ar fi deplasat în comuna Voinești, la domiciliul fostei soții, o femeie de de 26 de ani, ar fi încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Târgoviște și s-ar fi apropiat la mai puțin de 50 de metri de aceasta. În plus, pe fondul unui conflict spontan, ar fi agresat-o fizic.
Totodată, la data de 2 februarie a.c., bărbatul ar fi amenințat-o telefonic pe femeie.
Bănuitul este cercetat de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz, pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, violență în familie și încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile prevăzute și dispuse prin ordinul de protecție, conform prevederilor art. 47 din Legea nr. 217/2003.
Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.