Restaurant de lux – simbol al oraşului, devenit ruină

Date:

ruinaCândva, cel mai cochet restaurant din Târgovişte, este acum o ruină înnegrită de fum.
Imobilul, aflat pe lista monumentelor de patrimoniu, oferă o imagine dezolantă şi o mireasmă greu de suportat târgoviştenilor, turiştilor care vizitează obiectivele istorice din zonă şi locatarilor blocului din apropiere.
Lăsată fără pază, „Casa Dâmboviţeană” a devenit adăpost pentru hoţi şi oameni ai străzii. Nimeni nu s-a mai interesat de mobilier, de lampadare şi alte obiecte rare care puteau fi valorificate şi, eventual, donate unui muzeu. în 2007, ca din senin, s-a pornit şi un incendiu care a distrus tot ce se mai găsea în interior.
S-a speculat la acea vreme că focul a fost pus intenţionat, pentru a scădea valoarea imobilului. Distrugerile cauzate de foc au făcut ca imobilul să fie astăzi într-o stare avansată de degradare. Cu toate acestea, rămâne extrem de valoros pentru cei 2.533 de metri pătraţi aflaţi într-o zonă selectă a oraşului.
Restaurantul este ridicat pe structura unor beciuri din secolul al XVIII-lea, de către bunicul lui Alexandru Brătescu Voineşti. După naţionalizarea din 1947, a fost pe rând sediul Comitetului de partid, locuinţă şi apoi un restaurant de lux, ce avea o grădină de vară, cramă, dar şi birouri.
Nostalgicii, care îşi mai amintesc de perioada de glorie a monumentului, spun că a fost cel mai luxos restaurant din Târgovişte. Frecventat de cei dornici de ambient plăcut şi specialităţi culinare unice, au fost încântaţi şi de melodiile lui Gică Petrescu, Viorela Filip, Ion Dolănescu şi mulţi alţi artişti.
R.M.R.T. MAG Târgovişte, firmă rezultată în urma divizării Romarta, s-a judecat timp de 5 ani de zile cu liberalul Radu Câmpeanu, pentru fostul restaurant „Casa Dâmboviţeană”. Radu Câmpeanu a revendicat clădirea ca moştenitor al lui Mihalache Câmpeanu.
Deşi judecătoria şi Tribunalul Târgovişte i-au dat câştig de cauză, Câmpeanu a pierdut fostul restaurant la Curtea de Apel Ploieşti,printr-o decizie irevocabilă a magistraţilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Concert dedicat Zilei Culturii Naționale, organizat de Consiliul Județean Dâmbovița

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură Dâmbovița,...

InfoCons atrage atenția: Simbolurile de pe eticheta hainelor sunt esențiale pentru o întreținere corectă

 InfoCons – Protecția Consumatorului reamintește consumatorilor importanța respectării simbolurilor...

Peste 300.000 de vizitatori au ales județul Dâmbovița în 2025

Județul Dâmbovița a atras, în anul 2025, peste 300.000...

Pompierii avertizează: Apele înghețate nu sunt locuri de joacă

Pompierii trag un semnal de alarmă și avertizează populația...