Respectarea măsurilor de protecţie sanitară în rândul populaţiei rămâne în atenţia jandarmilor dâmboviţeni

Jandarmii dâmboviţeni au executat zilnic misiuni de verificare a respectării măsurilor adoptate de autorităţi în contextul stării de alertă.
În perioada 07 – 13 decembrie a.c., sub autoritatea Instituţiei Prefectului, alături de celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu au fost desfăşurate acţiuni de verificare în zone aglomerate, pieţe, parcuri şi în mijloacele de transport în comun, pentru verificarea respectării măsurilor de protecţie sanitară. De asemenea, continuă şi verificările privind respectarea măsurii privind circulaţia persoanelor după ora 23:00.
Au fost aplicate 61 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 17.250 lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală conform prevederilor Legii nr. 55/2020, în special nepurtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura. Jandarmeria recomandă cetăţenilor să poarte masca de protecţie în toate spaţiile publice închise şi deschise din judeţul Dâmboviţa.
Acţiunile informativ-preventive vor continua şi în perioada următoare, pentru verificarea modului de respectare a măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2. Scopul acestora nu este neapărat acela de a aplica sancţiuni, ci de a explica oamenilor necesitatea respectării tuturor normelor de protecţie sanitară, pentru prevenirea şi limitarea îmbolnăvirilor.
Pentru siguranţa dumneavoastră şi a celor din jur, vă reamintim faptul că este important să purtaţi masca de protecţie, să respectaţi măsurile de distanţare fizică, izolare şi carantină adoptate de autorităţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Petarde şi artificii confiscate de jandarmii dâmboviţeni

O persoană, care deţinea fără drept obiecte pirotehnice, a fost depistată de jandarmii dâmboviţeni în zona complexului comercial Pavcom din municipiul Târgovişte în timp ce aborda trecătorii pentru a le comercializa.În urma verificărilor efectuate asupra bărbatului în vârstă de 46 de ani au fost găsite 230 de petarde şi artificii.Bărbatului […]