„Recenzie”pe Facebook la final de sezon „PLOAIA CARE VA VENI!” Jucătoarele şi oficialii CSM-ului au postat mesaje extrem de interesante după încheierea campionatului

Date:

csmFinalul campionatului nu a fost cel aşteptat de fanii baschetului din Târgovişte. Obişnuiţi cu trofeele, suporterii CSM-ului au fost dezamăgiţi de rezultatul final, favoritele lor fiind învinse de marea finală de către ICIM Arad, marea rivală a dâmboviţencelor.
Dacă fanii nu au digerat foarte bine acest eşec înregistrat de elevele lui Florin Nini în finala Ligii Naţionale Feminine de Baschet, unele dintre jucătoare au dat senzaţia că sfârşitul campionatului a reprezentat o binecuvântare.
Pe paginile de Facebook ale unora dintre baschetbalistele care au evoluat la Târgovişte au fost postate mai multe mesaje cu privire la finalul mai puţin fericit al sezonului 2012 – 2013.
Dacă unele dintre fete au părut afectate de înfrângerea suferită în faţa Aradului, altele s-au arătat, mai degrabă, mulţumite că experienţa lor în România s-a încheiat.
Rusoaica Kseniia Tikhonenko a ţinut să le mulţumească tuturor celor cu care a lucrat la Târgovişte şi a anunţat că din stagiunea viitoare va juca pentru fosta adversară a Municipalului din play-off-ul Euroligii: „Sezonul s-a încheiat. Mulţumesc România pentru tot. Am petrecut aici momente bune, dar şi rele. În sezonul următor voi juca pentru Sparta&K, din Rusia.”
Maja Miljkovic a preferat să posteze un mesaj în care şi-a îndemnat fostele colege să meargă mai departe şi să lase în urmă toate supărările pricinuite de rezultatele obţinute la Târgovişte: „Niciodată să nu renunţi! Nu există ceva care să te facă să crezi că acesta este finalul. Este doar un nou început”.
Jucătoarea cu cea mai slabă evoluţie în cele 5 jocuri ale finalei, Gabriela Mărginean, a declarat: „Mi-a plăcut la Târgovişte. Poate doar conducerea a lăsat puţin de dorit. Fanii şi toţi cei care au crezut în noi au tot respectul meu pentru totdeauna”.
Managerul Olga Masilionene a postat unul dintre cele mai emoţionante mesaje, lituanianca mulţumindu-le tuturor celor care au fost alături de echipa de baschet a Târgoviştei: „Prieteni, a venit vremea să ne spunem „rămas bun”. S-a încheiat încă un sezon, noi prietenii s-au legat, noi rezultate şi recorduri s-au înregistrat, iar pentru toate astea aş vrea să le mulţumesc tuturor celor implicaţi pentru efortul depus, sprijinul şi mai ales pentru ataşamentul faţă de echipă”.
La polul opus s-au aflat Ivanka Matic şi Jillian Robbins, care nu au părut deloc afectate de ceea ce s-a întâmplat pe final de sezon.
Ivanka Matic: „Casă, dulce casă. Destul cu supărarea!”.
Jillian Robbins: „Asta a fost România! Am plecat. Jordan (n.n. fiul jucătoarei americane), abia aştept să te văd!”.
Vizibil afectat după eşecul din finală, preşedintele onorific al CSM-ului, primarul municipiului Târgovişte, Gabriel Boriga, a preferat să posteze pe pagina sa oficială de Facebook piesa interpretată de trupa Pasărea Colibri, „Ploaia care va veni”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Stop traficului de persoane! 

Exploatarea sexuală este cea mai întâlnită formă a traficului...

Este  o atenționare meteorologică de COD GALBEN ce vizează intensificări ale vântului

Vântul va avea intensificări în Dobrogea, sud-estul Moldovei, estul...

S-a adoptat un nou Cod Silvic

Noua legislație reglementează lupta digitalizată cu tăierile ilegale de...