RAZIE A POLIŢIŞTILOR RUTIERI PENTRU SIGURANŢA TRAFICULUI

Poliţiştii rutieri au acţionat în zonele şi pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave.
În această săptămână, celor care au încălcat legislaţia, poliţiştii le-au aplicat 42.840 de sancţiuni contravenţionale.
Dintre acestea, 42.702 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice: 12 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru transport persoane, de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, 379 pentru abateri de la normele legale privind efectuarea transportului public autorizat de persoane, 14.774 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 434 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor, 312 pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor şi 2.335 pentru abaterile săvârşite de pietoni.
Au mai fost aplicate 1.857 de sancţiuni contravenţionale pentru abaterile săvârşite de biciclişti, 614 pentru abateri ale căruţaşilor, 637 pentru depăşiri neregulamentare, 506 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, precum şi 20.842 de sancţiuni pentru alte abateri prevăzute de codul rutier.
Totodată, au fost reţinute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 4.394 de permise de conducere, dintre care 1.808 pentru depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime legal admisă, 516 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, 646 pentru depăşire neregulamentară, 325 pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor, 437 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor, 662 pentru nerespectarea altor norme rutiere care atrag suspendarea dreptului de a conduce.
De asemenea, au fost retrase 1.669 de certificate de înmatriculare, pentru conducerea unor autovehicule având defecţiuni tehnice sau neîn-deplinirea unor obligaţii legale.
Tot în perioada 7 – 13 iunie a.c., au fost constatate 620 de infracţiuni, dintre care 61 punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, 247 pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, 257 pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, 22 pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice şi 33 pentru alte infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice. Au mai fost constatate şi 185 de infracţiuni de altă natură.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

PROTEJAREA FONDULUI PISCICOL, ÎN VIZORUL POLIŢIŞTILOR

In perioada 9 aprilie – 7 iunie 2021, poliţiştii de la transporturi au desfăşurat controale pentru protejarea fondului piscicol naţional, prin verificarea respectării cadrului legal privind colectarea, transportul şi comercializarea produselor şi subproduselor din peşte, precum şi a prevederilor legale referitoare la prohibiţie.Poliţiştii au efectuat 984 de controale, 214 dintre […]