Rătăcit pe munte şi salvat de jandarmii montani de la Peştera

I.B.
0 0

RATACIT PE MUNTEÎn urma unei solicitări telefonice, jandarmii din cadrul Postului Montan Peştera au intervenit în sprijinul unui bărbat, lucrător la o stână din zona Surle din Masivul Montan Bucegi. Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, din comuna Pietrari, judeţul Dâmboviţa a plecat de la stână în urma unor neînţelegeri cu şeful său, iar la un moment dat, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, s-a abătut de la traseul de deplasare şi s-a rătăcit, solicitând spijinul jandarmilor montani. Jandarmii au plecat în căutarea persoanei, pe care au găsit-o ulterior în zona Orzea, în apropiere de DJ 714, în punctul Cabana Roşie. Jandarmii montani au preluat persoana în cauzăşi au condus-o până în localitatea Moroeni, de unde aceasta şi-a continuat drumul către localitatea de domiciliu. Jandarmii montani au acţionat împreună cu Salvamont Dâmboviţa şi Poliţia pentru Platoul Montan Bucegi.
Turiştii aflaţi în dificultate în zona Masivului Montan Bucegi pot apela cu încredere numărul unic de urgenţă „112” sau numerele de telefon 0749.034639 / 0749.058037 pentru a solicita sprijinul imediat al jandarmilor montani.
Trebuie să ţinem cont de capriciile vremii!
Este bine de ştiut însă că muntele poate să fie şi duşman, dacă nu cunoaştem câteva elemente de bază pentru a urca şi străbate pe cărări montane. În sprijinul celor dornici să parcurgă crestele munţilor, să trăiască emoţiile, admirând această frumuseţe aparte, sub toate aspectele ei, care se numeşte „frumuseţea naturii”, vin jandarmii cu recomandări.
Înainte de a pleca în excursie trebuie să ţinem cont de capriciile vremii. Se întâmplă în ultima vreme ca şi cei care cunosc muntele să se rătăcească. Sunt oameni de munte care pleacă după ciuperci, după muguri de pin şi ajung să sune la 112 că nu mai ştiu unde se află. Nu este bine de plecat singuri pe munte. Cei care aleg o excursie trebuie să aibă şi haine mai groase cu ei şi întotdeauna bocanci. E bine să-i anunţe pe cei apropiaţi, să cunoască data de întoarcere, pentru ca dacă nu se întorc la data anunţată şi nu răspund la telefoane să fie anunţaţi jandarmii să-i caute. Traseul este important şi timpul pe care vrea să-l parcurgă.

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Cioban ucis de trăsnet şi zeci de oi trăsnite

In zona montană dâm-boviţeană Răteiu, furtuna a făcut victime. Un cioban a fost ucis de trăsnet precum şi zeci de oi au fost trăsnite. Din primele informaţii pe care le deţinem, alerta a fost dată pe 112 de un alt cioban care a spus oamenilor legii că un coleg a […]