RĂSTURNĂTOR DE VALORI

Preot loan ŞTEFANESCU
Omeneşte judecând, Mântuitorul Hristos a fost un mare răsturnător de valori.
Fariseii şi cărturarii vremii îl târau în faţa judecăţii şi a osândei, ca pe unul care căuta să răstoarne prin învăţătura Lui întreaga ordine socială şi morală.
Căci ce altceva înseamnă cuvintele spuse în faţa lor: „Vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră în împărăţia lui Dumnezeu”. Nu înseamnă ele răsturnarea tuturor principiilor după care trebuia să se conducă poporul ales?
Dacă vameşii şi desfrânatele ajung în împărăţia lui Dumnezeu înaintea celor crescuţi în frica de Dumnezeu şi respectul Legii, atunci ce să mai credem?
Şi azi avem vameşi şi desfrânate, cărturari şi farisei. Toţi sunt fiii şi moştenitorii aceluiaşi Tată Ceresc. Care dintre ei se vor mântui? Cei care respecă legea sau cei care o încalcă? Sigur că răspunsul nostru ar fi: cei ce respectă şi împlinesc legea.
Dar fariseii de atunci şi fariseii din toate timpurile spun minciuni atunci când afirmă că împlinesc legea – minciuni care îi duc la pieire. Ei credeau şi cred doar în dreptatea lor.
Ei împlineau doar partea uşoară a legii, şi nu toată legea. Evident, legea cerea mult mai mult, cerea „duh drept, inimă smerită” şi semne de pocăinţă.
De aceea, Mântuitorul spune pilda vameşului şi a fariseului, între care oamenii contemporani lor făceau o distincţie mare. Toate onorurile şi toată cinstea era dată fariseului şi tot dispreţul şi osânda erau atribute vameşului. Mântuitorul inversează lucrurile pentru că fariseul era mândru, iar vameşul era smerit şi făgăduieşte îndreptarea acestuia din urmă.
Despre istoricul bisericesc Sozomen se spune că era un om pipernicit. Dar acest trup pipernicit purta în el un suflet mare. Pentru credinţa lui, pentru râvna şi faptele lui creştineşti, contemporanii l-au numit „stâlpul puternic al Bisericii”. Faima lui a ajuns peste tot.
Când l-a văzut un om care-l cunoştea numai din faimă, a exclamat: „Poate fi stâlpul Bisericii un om aşa de slab?”. Atunci Sozomen a zis: „Drept ai grăit, străine, sunt un om slab.”
Cuvintele aceastea veneau din smerenie şi exprimau adevărul: în raport cu desăvârşirea lui Dumnezeu, cel mai desăvârşit dintre oameni este un biet păcătos, şi că din această înălţime a desăvârşirii dumnezeieşti, toţi oamenii sunt „piperniciţi”.
Doresc să spun că smerenia nu are nimic comun cu laşitatea, după cum spun cei prea încrezători în puterile lor proprii. Într-adevăr, în îmbulzeala după funcţii, după averi, măriri şi favoruri, cei modeşti, cei smeriţi rămân în urmă – în lumea aceasta – dar în „cealaltă” lume, în Împărăţia lui Dumnezeu, vor fi înainte. De ce? Pentru că din donaţiile lor modeste se ridică biserici, din grija lor pentru aproapele se construiesc spitale, azile, orfelinate şi centre sociale.
Ei ştiu să se bucure cu cei ce se bucură, dar ştiu şi să plângă cu cei ce plâng.
Mâna lor e mereu gata de a da ajutor; gândul lor e mereu îndreptat spre progresul acestei lumi, iar munca lor tăcută contribuie din plin la realizarea acestuia.
Ei sunt cei care au învăţat de la Mântuitorul Hristos care zice: „învăţaţi de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre”.
Când toţi vom înţelege adevărul acestor cuvinte, atunci viaţa noastră se va schimba, atunci mândria va fi izgonită prin smerenie. Oamenii sunt fragili şi vulnerabili.
Toţi au o etichetă pe care scrie: „Atenţie, a se umbla cu grijă, fragil”.
Nu aştepta să înceapă altcineva. Este rândul tău, astăzi, să începi un cerc al bucuriei.
Adesea e nevoie de o scânteie mică pentru a face să explodeze o încărcătură mare.
Ajunge o scânteie de bunătate şi lumea va începe să se schimbe.
Blândeţea, respectiv iubirea, este unicul tezaur care creşte atunci când iei din el.
Este singura acţiune în care, cu cât se cheltuie mai mult, cu atât se câştigă mai mult.
Dăruieşte-o, şi mâine vei avea mai mult decât înainte!
Contează pe ceea ce ne spune El şi nu pe ceea ce ne spun „alţii”.