Rămâi fără permis pe loc, a intrat în vigoare duminică, 27 februarie

1 0

Noile modificări aduse Codului Rutier îi vor lăsa, de acum încolo, cu o gaura importantă în buzunare sau chiar fără permis de conducere! Noile amenzi şi pedepse au intrat în vigoare din 27 februarie.

Toţi şoferii trebuie să ştie asta! Noi reguli privind circulaţia pe drumurile publice

Începând de duminică, 27 februarie, în ţara noastră au intrat în vigoare noile modificări ale Codului Rutier.

Reamintim că ordonanţa care reglementează aceste schimbări a intrat în vigoare marţi, 1 februarie 2022, însă dispoziţiile acesteia privind contravenţiile se aplică abia după 30 de zile de la publicare.

Şoferii trebuie să ştie că, de acum încolo, li se va reţine permisul de conducere sau vor plăti amenzi substanţiale pentru o serie de contravenţii, unele din ele introduse în premieră în Codul Rutier din România.

Cum vor fi pedepsiţi, de acum încolo, şoferii indisciplinaţi?

Mai exact, OG nr. 1/2022 defineşte comportamentul agresiv în conducere pe drumurile publice. Şoferii agresivi riscă amenzi cuprinse între 580 de lei de 725 de lei, plus suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

Vor fi pedepsiţi mai aspru şi soferii care încalcă regulile de circulaţie pe autostrăzile din România. Astfel, circulaţia nejustificată pe banda de urgenţă se pedepseşte cu amendă cuprinsă între 1.305 de lei şi 2.900 lei.

O altă decizie ce vizează circulaţia pe autostradă indică faptul că se va reţine permisul de conducere pentru 90 zile sau chiar 120 de zile dacă şoferul întoarce sau merge înapoi pe autostradă.
Pedeapsă mai mare pentru şoferii care nu respectă regulile la trecerea la nivel cu calea ferată. Se măreşte perioada de suspensare la 90 la 120 de zile pentru neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roşii şi/sau sonore sunt în funcţiune, mai prevede ordonanţa.

O altă pedeapsă majorată vizează şoferii care fac depăşiri ilegale şi nu acordă prioritate. În cazul acestora, se majorează pedeapsa de la 30 de zile la 60 de zile, dar şi de la 90 de zile la 120 de zile pedeapsa pentru şoferii care nu respectă regulile impuse la trecerea peste calea ferată.

Noutăţi introduse în Codul Rutier

În Codul Rutier, prin această ordonanţă de urgenţă, se impune şi un nou prag de viteză. Este vorba despre depăşirea vitezei maxime admise cu peste 70 kilometri pe oră. Acest lucru se pedepseşte cu reţinerea permisului de conducere pentru 120 de zile.

Mai mult, a fost introdusă şi o nouă contravenţie pentru şoferii care circulă cu maşini cu luneta şi farurile murdare.

O altă sancţiune pentru şoferi vizează acordarea de puncte de penalizare în cazul nerespectării obligaţiei de a acţiona frâna de ajutor, de a opri funcţionarea motorului şi de a cupla într-o treaptă de viteză inferioară sau în cea de parcare dacă autovehiculul are transmisie automată, atunci când conducătorul vehiculului imobilizat pe drum public se îndepărtează de acesta.

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

ADR Sud Muntenia, pași către definitivarea POR Sud – Muntenia 2021-2027

Liviu Gabriel Mușat, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a organizat online, prin intermediul aplicației Zoom, o ședință informală cu membri ai Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, a cărei temă principală a fost prezentarea stadiului viitorului Program Operațional Regional Sud – Muntenia 2021-2027. În cadrul întâlnirii, […]