RAIL ACTION DAY – ACTIVE SHIELD -OPERAŢIUNEA INTERNAŢIONALĂ PE CĂILE FERATE

În intervalul 26 – 27 iunie a.c., Direcţia de Poliţie Transporturi a coordonat acţiunea desfăşurată în toată ţara, sub egida RAILPOL.În cele 24 de ore, peste 3.400 de poliţişti din cadrul secţiilor regionale de poliţie transporturi au verificat 397 de staţii feroviare şi aproape 400 de trenuri de călători.Pe numele a 12 persoane au fost întocmite dosare penale, dintre care 3 pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt şi alte 7 sub aspectul comiterii unor infracţiuni de evaziune fiscală, fiind reţinută o persoană.Poliţiştii au oferit şi recomandări esenţiale pentru lucrătorii comerciali din staţiile de cale ferată, cu privire la faptul că este interzisă depozitarea de bagaje ce conţin substanţe inflamabile, arme, valori monetare sau alte produse interzise prin lege.De asemenea, acestora li s-a recomandat să sesizeze Poliţia atunci când observă că se lasă bagaje sau colete suspecte şi să reţină semnalmentele persoanelor care le depozitează.Acţiunea, de tip „Rail Action Day – Active Shield”, care a avut scopul de preveni şi combate ilegalităţile din domeniul transporturilor feroviare, s-a desfăşurat concomitent şi în celălalte ţări europene.Poliţia Română, prin Direcţia de Poliţie Transporturi, a fost afiliată, în anul 2007, la organizaţia profesională
RAILPOL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Poliţiştii de la rutieră au sancţionat 104 conducători auto pentru nerespectarea regimului legal de viteză

În perioada 28-30 iunie, poliţiştii de la rutieră au acţionat pe principalele artere din judeţ, pentru prevenirea şi combaterea accidentelor de circulaţie produse pe fondul încălcării limitei legale de viteză. Astfel, în urma activităţilor din teren, poliţiştii au constatat o infracţiune contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, au verificat 163 […]