Published On: vin, aug. 23rd, 2019

Psihologia politică şi apărarea socială (CXV)

nichiduta.ro

de Gustave Le Bon_
Confederaţia Generală a Muncii tinde să ruineze multe domenii industriale, fără să-şi dea seama, pe de altă parte, că asta va însemna o viaţă de mizerie pentru muncitorii ce trăiesc de pe urma acestor industri. Influenţa Confederaţiei va contribui foarte mult, prin grevele maritime declanşate şi creşterile de salarii impuse, la decăderea flotei noastre comerciale. Ne putem da seama de starea actuală în care se află marina comercială prin prezentarea datelor următoare ce scoate în evidenţă prăbuşirea dividendelor în mai puţin de zece ani a marilor noastre companii de navigaţie.
Transportatorii Maritimi Reuniţi: valoarea unei dividende plătită în 1900 – 50 de franci; în 1908 – zero franci.
Compania maritimă din Havre: valoarea unei dividende plătită în 1900 – 50 de franci; în 1908 – 20 de franci.
Mesageriile maritime: valoarea unei dividende plătită în 1900 – 25,50 franci; în 1908 – zero franci.
Compania generală transatlantică: valoarea unei dividende plătită în 1900 -16 franci; în 1908 – 12 franci.
Într-un discurs citit în şedinţa Senatului, din care vă prezentăm câteva citate extrase din (Oficialul apărut în data de 11 martie 1910, domnul Meline arată, fără să greşească cu nimic, care sunt efectele cauzate de anarhia legislativă şi de actuala mentalitate a clasei muncitoare.
„Trăiesc în mediile sociale ale industriei; ei bine ! daţi-mi voie să vă spun ce am constatat: spiritul de afacere şi de iniţiativă este descurajat. Ameninţările la adresa capitalului, grevele care se ţin lanţ, atentatele de cele mai multe ori nepedepsite ce vizează libertatea muncii, ameninţările fiscale îndreptate împotriva celor ce deţin proprietăţi şi au conturi, sunt pentru mulţi oameni, desigur, desurajatoare”.
„Revoluţionarii care ne obligă să mergem într-o anumită direcţie sunt foarte imprudenţi. Ei sunt la un pas de a ucide găina cere face ouălele de aur. Prin ceea ce fac şi gândesc, ei speră că în scurtă vreme nu vor fi mai fi oameni bogaţi, că toţi vor fi egali. Dacă nu vor maiu fi bogaţi, asta înseamnă că toată lumea va fi săracă, iar săracii vor fi şi mai săraci, ceea ce va duce la generalizarea unei vieţi de mizerie”.
În ceea ce priveşte obiecţiile pe care i le-au prezentat politicienii, bazate pe bilanţuri comerciale, aparent avantajoase, susţinute de ultimile statistici, vorbitorului nu i-a fost greu să demonstreze ca oamenii de Stat sunt victimele iluziilor optimiste pe care se bazează, când vorbesc în public. În timp ce, de douăzeci de ani, profitul de pe urma comerţului, în Germania, Statele Unite, Belgia, etc., s-a dublat, la noi, sub aspectul creşterii, încetul cu încetul, la capitolul profit, am ajuns pe locul zece.
Şi în timp ce noi am început să încetinim ritmul dezvoltării industriale, toate popoarele ce devin din ce în ce mai industrializate, găsesc tot mai puţine pieţe de desfacere. Astfel, asistăm la fenomenul conform căruia pieţele încep să se închidă una după alta. „S-ar putea – spune domnul Meline – să vină o zi când dificultăţile acestui blocaj general să nu mai fie de ordin economic şi s-ar putea să degenereze în conflicte între popoare”.
Una dintre cauzele ce contribuie la apariţia şi impunerea puterii unor ţări străine, în afară de ordinea ce domneşte în aceste state, este şi faptul că, în locul sinistrei armate de declasaţi intelectual, produsă de Universitatea noastră, puterile străine au „un tineret hotărât şi numeros care s-a răspândit de la un capăt la celălalt al lumii, ce munceşte numai pentru prosperitatea ţării din care provin”. Domnul Méline speră că într-o zi vom ajunge şi noi să avem un astfel de tineret, vindecându-ne astfel de boala, ucigătoare pentru prosperitatea naţiunii, a înmulţirii peste măsură a funcţionarilor. Cu toate acestea, cea mai gravă boală este cea de care suferă Universitatea noastră. Pentru ea, consecinţa necesară, sub aspect social, este producerea de funcţionari, ceea ce sufocă lent dezvoltarea ţării.
***
Din clipa în care apare un nou partid politic, indiferent de doctrina sa, scopul său este să facă zob maşinăriile celorlalte grupări politice sau „să înfigă drapelul naţional în vârful grămezii cu balegă”. Din acel moment poţi fi sigur că în sprijinul noului partid aleargă o grămadă imensă de semi-intelectuali fără loc de muncă. Sistemul nostru clasic de învăţământ produce legiuni întregi de indivizi incapabili să mai poată face şi altceva. Deci, să nu ne mai mirăm că cele mai rele forme de sindicalism anarhic sunt capabile să recruteze numeroşi avocaţi care le ia apărarea.
Sabotarea uzinelor sau distrugerea firelor de telegraf sunt acţiuni care nu sunt recomandate chiar prea pe faţă, de frica legilor, dar profesorii metodelor de aplicare a anarhiei reuşesc până la urmă să propovăduiască o filozofie din care se poate deduce, prin abile subterfugii de limbaj, practicile sindicalismului anarhist.
Încercarea de impunere a metodei anarhiste fiind greu de aplicat, reuşita este mediocră. Totuşi, vezi cu uimire cum doctrinele predate la Collège de France de cel mai simpatic şi perseverent dintre filozofi, domnul Bergson, devin Evanghelia sindicalismului revoluţionar. „Noua şcoală de filozofie se consideră urmaşa domnului Bergson”, spune domnul profesor Bouglé. Este adevărat că modernişti, neocatolicii şi alte grupări filozofice se consideră cu toţii descendenţi ai gândirii bergsoniene. ” Însă ceea ce cer şi unii şi ceilalţi celui care, fără să vrea, a devenit profesorul lor, este să le ofere prelegeri de antiintelectualism”. Se cere înlocuirea raţionamentului „cu intuiţii iluminante, doar ele permiţându-ne să înţelegem viaţa printr-un fel de simpatie inexprimabilă… Trebuie să te încrezi în tot ce te iluminează pentru tot ce te înconjoară, trebuie să ai încredere în ceea ce inspiră elanul muncitoresc, considerat egalul elanului vital”.
Este posibil să nu înţelegeţi prea bine ce vi se transmite ? Eu, nici atât, iar sindicaliştii şi mai puţin. Dar asta nu are nicio importanţă. De cele mai multe ori, marea putere de convingere a unei doctrine este să fie de neînţeles. Mulţimile de oameni nu fac o pasiune decât pentru ceea ce nu înţelege. Pe vremea jansenismului, Europa a fost la un pas de a fi dată peste cap de doctrina Graţiei ale cărei principii nici un teolog nu a reuşit vreodată să le explice clar, dar nici să argumenteze ca ar fi imorale.
De fapt, pur şi simplu, teoreticienii sindicalismului au intuit corect că doctrina lor politică trebuie să se sprijine pe un sistem filozofic propriu. Filozofiile lui Hegel, Comte şi ale altora au fost deja puse în serviciul diferitelor partide politice, nemaiputând fi de folos sindicalismului deoarece, în plus, erau foarte învechite. Desigur, le trebuia un nou sistem filozofic, fiind normal să-l aleagă pe cel mai nou. Când anarhiştii au dat foc unei uzine, ei au făcut-o în numele unei filozofii, având drept îndrumător filozofia „intuiţilor iluminante ale instinctului”.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro