Published On: vin, feb. 21st, 2020

Psihologia Politica şi Apărarea Sociala (CXLVII)

nichiduta.ro

de Gustave Le Bon_
Desigur, din cauza efectelor nule ale represiunii, la care se adaugă incapacitatea, uneori excesivă, a magistraţilor noştri, criminalitatea are toate şansele să crească. Legile zise umane, dar în realitate feroce, ce reglementează munca în manufacturi, contribuie foarte mult la creşterea numărului de criminali. Aceste legi ce vizează munca, nefavorizând absolut deloc angajaţii, au avut ca rezultat, cum deja am mai spus-o, de a arunca în stradă mii de adolescenţi care, neavând nicio şansă de a găsi de lucru, ajung foarte repede să efectueze diferite munci mărunte pentru un şef de bandă, în unele cazuri devenid chiar ei şefi de bandă. Riscul destul de redus pe care-l poate suporta asasinul, condiţiile de viaţă ce-l aşteaptă pe condamnat în puşcărie sau la ocnă, insuportabile pentru cei obişnuiţi să ducă un alt fel de existenţă socială, dar care pentru un răufăcător înrăit sunt floare la ureche, nu fac decât să favorizeze creşterea criminalităţii.
în timpul unei recente şedinţe a Consiliului municipal al Parisului, doi consilieri s-au plâns de frecvenţa atacurilor nocturne, pe străzile capitalei. Prefectul, domnul Lepine, a replicat că slăbiciunea magistraţilor şi amnistiile continue au redus aproape la zero efectele pozitive ale reprimării criminalităţii, la final făcând următoarea remarcă: „”Atitudinea umanitaristă exagerată, aplicată chiar şi când nu trebuie, ce a ajuns să fie preponderentă la noi, ne-a adus în situaţia că nu mai putem stăvilii creşterea criminalităţii ce se manifestă sub diferite aspecte”.
După cum se ştie excesul manifestării răului nu poate fi combătut decât cu o altă formă de exces. Minţile cele mai încăpăţânate ce se înduioşează în faţa celor mai smiorcăite plângeri sentimentale, vor fi până la urmă obligate să ia în serios lecţiile pe care le serveşte viaţa de zi cu zi. Când în cartierele din marile oraşe se va ajunge să ţi se taie gâtul când ţi-a lumea mai dragă, când bandele de răufăcători ale şoferilor vor ajunge să devină mai numeroase chiar şi în mediul rural, când nu vei mai putea ieşi seara pe stradă, în Paris, decât înarmat până în dinţi, poate doar în astfel de situaţii se vor da nişte legi care să-i apere pe oamenii simpli şi cinstiţi.
Dar, atâta vreme cât nu există legi cu adevărat represive în ceea ce priveşte criminalitatea, fiecare fiind obligat să se apere cum poate, s-ar putea să ajungem, aşa cum foarte bine a demonstrat la Cameră raportorul comisiei, ca furia populaţiei să se dezlănţuie, devenind astfel ceva normal ca oamenii, cum prind un răufăcător, să nu mai aibă răbdarea să-l vadă trimis în judecată şi să-l linşeze pe loc.
Justiţia aplicată de mulţime este impulsivă, brutală, sumară, de multe ori oarbă, iar puterea publică va fi vinovată dacă va lăsa pe mâna mulţimii de multe ori iresponsabilă, dreptul de a aplica pedeapsa cu moartea pentru a-i apăra pe oamenii oneşti. De asemenea, puterea publică va fi foarte vinovată dacă va dota cu arme mulţimea, permiţându-i acesteia să-şi facă dreptate după cum o taie capul, încât se poate ajunge în situaţia periculoasă să nu se mai aibă încredere în sistemul de
legi.
Extraordinara neputinţă a magistraţilor noştri, cauzată de faptul că se tem pentru viaţa lor, fiindu-le frică de răzbunarea criminalilor din clipa în care sunt puşi în libertate, plus faptul că poliţiştii au ajns să aresteze mai mult femei lipsite de apărare, vinovate de delicte mărunte, au creat condiţiile ce favorizează creşterea criminalităţii. Acest aspect pe care nu-l mai poate ignora nimeni, a fost scos în evidenţă de un magistrat, în cadrul unui interviu, din care reproduc un fragment:
„- Vorbiţi despre procedură, a spus el, şi nu vă gândiţi niciodată la modul cum trebuie concepută reprimarea crimi

nalităţii. Ştiţi că de douăzeci de ani pedepsele au fost reduse, ca durată, cu cincizeci la sută, că eliberarea condiţionată şi defalcarea reţinerii preventive au ajuns să îngreuneze considerabil trimiterea în judecată? Ştiţi că legea relegării nu se mai aplică, ceea ce a dus la creşterea numărului recidiviştilor? Vreţi să se aplice şi la noi procedura englezească! Fie, dar în această situaţie aplicaţi şi represiunea de tip englez prin impunerea biciului, a hard labour-ului ; pedepsiţi fără milă delictele şi crimele ce riscă să slăbească autoritatea judecătorilor şi poliţiştilor; faceţi în aşa fel ca cei ce reprezintă puterea şi ordinea să nu mai poată fi şantajaţi sau atacaţi. în Londra, policemen-i nu sunt dotaţi nici cu sabie, nici cu pistol şi circulă singuri pe stradă, în locuri unde, la noi, poliţiştii n-ar îndrăzni să se ducă decât în grup şi înarmaţi până-n dinţi. O să vorbim despre procedură doar atunci când statul ne va da dreptul să suprimăm criminalitatea prin aplicarea de pedepse ce vor speria delincvenţii.”
Frica de pedeapsă rămâne până la urmă singura modalitatea de a mai reduce criminalitatea, aşa cum a bine demonstrat Maxwell în carea sa bine scrisă, Crima şi Societatea. Chiar şi alienatul este sensibil la ameninţarea cu pedeapsa.


Pentru a ajunge să înţelegem cât de necesară este reprimarea criminalităţii, ar trebui să vindecăm marele public de umanitarismul lui maladiv, iar pe magistraţi de frica că cei pe care i-au condamnat se vor răzbuna pe ei şi familiile lor, după ce vor ieşi din închisoare sau de la ocnă. Există câteva indicii, deocamdată insuficiente, că această vindecare se va produce.
Cu ocazia înmormântării unui sergent asasinat de un criminal, preşedintele Consiliului municipal spunea:
„Ceea ce este mai important este să nu ne mai lăsăm impresionaţi şi influenţaţi de teoriile şi doctrinele zise umanitare care ne blochează iniţiativa, fiind astfel mai periculoase decât răufăcătorii”.
Sunt de acord cu preşedintele Consiliului municipal. în probleme de criminalitate şi delincvenţă, umanitariştii sunt mai periculoşi, cu nult mai periculoşi decât bandiţii.
Din păcate, până vor fi cu toţii de acord cu acest adevăr, umanitarismul prost înţeles şi aplicat se extinde. Una dintre manifestările sale cele mai nocive a fost încorporarea criminsalilor în armată.
Ajungi să te întrebi prin mintea cărui birocrat bătut în cap a putut să treacă o astfel de idee. Unele regimente precum regimentul nr. 82 a trebuit să primească în rândurile sale unii delincvenţi după ce aceştia au ispăşit pedeapsa la care au fost condamnaţi. Cotidianul Le Journal din 28 decembrie 1909 scotea în evidenţă consecinţele încorporării unor astfel de indivizi.
„Din luna octombrie, două spargeri în plină zi, ceea ce nu s-a mai întâmplat până atunci în Montargeois, au avut loc în centrul oraşului; vila unui locotenent a fost prădată după toate regulile artei de a jefui; un locuitor a fost înjunghiat noaptea de doi militari pe care, din păcate, nu i-a putut recunoaşte; acum opt zile a fost găsit în canal cadavrul unui soldat înecat «accidental», după cum a concluzionat parchetul după ce a discutat cu unul dintre camarazii celui decedat. Oare composta-mentul acestor soldaţi, proveniţi din foşti puşcăriaşi, nu ne dă dreptul să fim foarte suspicioşi faţă de ei?”.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali. Deasemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehoredactarea cotidianului „Dâmboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro