Published On: mar, mart. 24th, 2020

Psihologia Politică şi Apărarea Socială (CLXIII)

Share This
Tags

de Gustave Le Bon_
Niciodată nu a fost altfel, de când omenirea s-a organizat în structuri sociale. Mereu omul a visat şi a dorit să aibă parte de paradis. Popoarele foarte vechi, având parte de o moştenire ereditară destul de apăsătoare, neavând la dispoziţie decât vechile credinţe pe care le-au modificat prin raportare la noile cerinţe nu au făcut altceva decât, prin adaptare, să le schimbe denumirea. Astfel, succesiunea epocilor au obligat vechile popoare la modificări ce s-au fixat în minţile oamenilor fără ca aceştia să realizeze că elementul de bază al credinţelor, supunerea necondiţionată, nu numai că nu a dispărut dar, uneori s-a recurs la forţă pentru impunerea acestuia.
Tocmai din acest motiv, în ciuda faptului că nu are un ideal prea înalt, credinţa în socialism, ce promite un fel de paradis, fiind astfel moştenitoarea directă a credinţei creştine, nu doar că nu dispare, dar pătrunde şi mai adânc în mintea mulţimii. în felul acesta, socialismul nu numai că le insuflă celor simpli speranţa pe care sfinţii nu le-o mai poate da, dar le menţine vie şi speranţa de mai bine pe care ştiinţa le-a răpit-o prin faptul că dezvoltarea stimulată de ea nu le-a adus nimic bun sub aspect social.
Apostolii socialismul, animaţi de ură faţă de vechile dogme, în zadar vor încerca să le combată. Clericii, socialiştii, anarhiştii, etc. sunt variante ce se aseamănă prin acelaşi comportament psihologic subordonat atitudinii de intoleranţă. Mintea lor este subordonată unor himere asemănătoare. Au o mentalitate identică, adora acelaşi lucrul în esenţa sa şi răspund unor cerinţe sociale identice prin mijloace diferite de manifestare.
Dacă propagatorii noii religii s-ar mulţumi să răspândească paşnici doctrina lor, nu ar fi prea periculoşi, dar socialiştii şi apostolii creştinismulkui au un punct comun, acela de a vrea să impună tuturor idealul lor prin recurgerea la forţă deoarece şi unii şi ceilalţi cred că doar ei sunt sortiţi să regenereze lumea.
Sentimentul de ură pe care-l provoacă societate în minţile oamenilor simpli, dominaţi de un atavism religios abia laicizat, se răspândeşte rapid în rândul muncitorilor. Deşi soarta muncitorilor este ceva mai bună ca pe vremuri, blestemele pe care le rostesc referitor la actuala organizare a societăţii sunt asemănătoare cu cele proferate de primii creştini faţă de lumea antică pe care, până la urmă, au reuşit să o distrugă.


Cu toate că atacurile îndreptate către actuala organizare socială sunt tot mai violente, apărarea sa este la fel de slabă ca cea a lumii păgâne în faţa atacurilor lansate de credinţa creştină, cauzele fiind aceleaşi. Acum ca şi pe vremuri, elitele nu mai cred în tăria principilor pe care este clădită societatea. Asaltate din toate părţile de influenţe atavice, elitele le abordează cu dispreţ, fără să ţină cont de necesităţile orei prezente, fiind astfel incapabile să dea dovadă de tărie. ajungând până la urmă să cedeze în faţa tuturor presiunilor opiniei populare. Ceea ce nu înţeleg elitele este faptul că această opinie se poate schimba peste noapte în mod cu totul pe neaşteptate. Pot avea loc explozii neprevăzute de furie, de indignare, de entuziasm provocate ce cele mai mici evenimente.
Neavând un fond comun de principii prin care să fie capabilă să stăpânească schimbările de atitudine şi mentalitate a maselor, neavând nicio orientare suficient de bine pusă la punct pentru a controla comportamentul maselor, guvernele ajung să se orienteze după cum bate vântul. în felul acesta acţiunea elitelor pierde gradat din forţa şi capacitatea de a se impune şi în curând nu va mai avea niciun cuvânt de spus de care să se ţină

cont.
Toate formele de exprimare prin care se identifică şi regăsesc instinctele sociale ale maselor, instincte ce au drept scop distrugerea totală a societăţii, sunt propagate de acea categorie de indivizi aflaţi parţial în stare de transă, cunoscuţi sub denumirea de agitatori de mulţimi sau apostoli, psihologia lor fiind aceiaşi indiferent de epocile în care îşi fac apariţia.
în general, aceşti oameni sunt nişte indivizi înguşti la minte, limitaţi intelectual, dar care au o voinţă foarte puternică de care se folosesc pentru a impune punctul lor de vedere, ce repetă mereu aceleaşi lucruri, folosind de fiecare dată aceleaşi cuvinte, care merg până acolo încât sunt capabili să-şi sacrifice propriile interese, inclusiv propria lor viaţă pentru a face să triumfe idealul ce stăpâneşte puterea de judecată a minţii lor. Influenţa pe care ajung să o aibă asupra mulţimii este considerabilă deoarece promit zi şi noapte un paradis luminos, ceea ce corespunde cu dorinţa mulţimii. Paradisul a fost mereu expresia speranţei, a acelei speranţe ce a pus mereu în mişcare mulţimile de oameni.
Aceşti oameni, fie ei agitatori sau apostoli, fiind chiar ei hipnotizaţi de visele lor, ajung prin a fermeca masele, practic drogându-le prin folosirea cuvintelor, încât pentru a vedea împlinidu-se visul mulţimile devin extrem de furioase, reuşind să dărâme toate obstacolele ce le stau în cale. Această mentalitate a maselor nu s-a schimbat deloc de-a lungul secolelor. Inteligenţa poate evolua, dar instinctele, sentimentele şi pasiunile ce pun masele în mişcare nu s-au schimbat niciodată, indiferent de evoluţiile ce produc schimbările sociale, fiind de fapt adevăratul motor ce pune în mişcare mulţimile.
Din păcate apostolii şi agitatorii nu pot fi combătuţi decât tot cu alţi apostoli şi agitatori, or, apostolii dezordinii sunt numeroşi, iar cei ai ordinii sociale sunt foarte rari. Greşelile sociale sunt cele ce declanşează pasiuni pe când adevărul rece nu produce niciun fel de entuziasm.
Este mult mai uşor să vinzi iluzii, decât să fii apărătorul realităţii dure. Convingeţi-l pe muncitor că patronul său este un hoţ, că trebuie să-l pedepseşti dându-i foc la uzină şi imediat te va crede. încercaţi să-i explicaţi muncitorului că patronul este obligat să-i reducă salariul deoarece un omuleţ gălbejit fabrică într-un loc uitat de lume, din Asia, acelaşi produs, mai ieftin, că nici nu vă va asculta.
Lumea a fost mereu dată peste cap de himerele în care au crezut cei mulţi. Marile imperii au fost distruse din cauza unor convingeri ce au avut la bază nu gândirea raţională ci sentimente provocate de cei capabili să pună în mişcare mase întregi de oameni, sentimente ce ne par astăzi lipsite de semnificaţie. Să nu ne facem iluzii că raţiunea va juca vreun rol pe viitor, după cum nu l-a jucat nici în trecut şi să ne pregătim să suportăm efectele pe care le va produce invincibila putere a himerelor. Iluziile îşi fac loc cu încetul în sufletul şi mintea oamenilor, dar din clipa în care pătrund, rămân acolo pentru multă vreme, mai multă decât ai fi crezut şi de fiecare dată este imposibil să prevezi distrugerile sociale pe le pot produce.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali. Deasemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehoredactarea cotidianului „Dâmboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>