de Gustave Le Bon_
Această nuanţă de fatalism constatată la profesori şi la academicieni, o regăsim şi la actualii oameni politici. Într-un interviu, un fost preşedinte al Republicii, domnul Loubet, spunea: „Forţa ineluctabilă a lucrurilor este mai presus de voinţa oamenilor, dominând-o. O logică misterioasă pe care n-o putem înţelege ne trasează destinul”. În curând vom vedea din ce sunt compuse forţa ineluctabilă şi logica misterioasă.
Dintre toţi academicienii la care m-am referit, Pierre Loti se dovedeşte a fo cel mai întristat. Folosind un limbaj armonios, el reia vechea tonalitate înfricoşător de pesimistă din Ecleziast ce a fost de atâtea ori reactualizată de lungul secolelor.
În unele din scrierile sale, domnul Loti pune accentul pe incapacitatea ştiinţei chiar dacă aceasta a asigurat bazele tuturor formelor de progres civilizator. Ceea ce reproşează domnul Loti ştiinţei este faptul că nu poate explica, limitân-du-se doar la a descrie fenomenele.
„Adevărul este că nu vom ştii niciodată nimic: aceasta este singura certitudine de care avem parte. Spre deosebire de cea de ieri, ştiinţa de azi nici nu mai poate pretinde că este capabilă să explice. De fiecare dată când un sărman creier uman descoperă cauza producerii unui fenomen din natură, în realitate nu face decât să deschidă cu forţa o nouă uşă de fier, descoperind dincolo de ea un nou culoar ce duce către un mister şi mai înfiorător, mai sumbru, iar după ce reuşeşte să-l parcurgă, constată că a ajuns în faţa altei uşi şi mai în fricoşătoare, şi mai sigilată decât cea dinainte. Pe măsură ce facem noi descoperiri, misterul, întunericul din jurul nostru devine tot mai dens, iar starea de groază în faţa noului necunoscut creşte…Din acel moment, „rămăşiţa” de creştinism se revoltă blând în străfundul sufletului nostru. În ciuda faptului că vedem destul de bine că nu este ceea ce sperăm să găsim, că nu este posibil să dăm peste ceea ce căutăm, totuşi dincolo de inefabilul simbol – infinit de dincolo de el, la hotarele a ceea ce este de neînţeles pentru om – sperăm şoptin-du-ne nouă înşine că totuşi poate tocmai acolo vom descoperi marele adevăr”.
Având prea puţină încredere în puterea explicativă a ştiinţei, celebrul scriitor nu crede nici în puterea efortului necesar pentru a ne apăra împotriva ameninţării ce o poate reprezenta declanşarea evenimentelor sociale. „Nu ne putem opune, ne este imposibil să luptăm, spune el, cu acest nou suflu tot mai puternic ce doboară tot ce-i iese-n cale, nivelând totul”.
Mă îndoiesc că această nivelare a tuturor este până la urmă posibilă, dimpotrivă mai degrabă putem admite că asistăm la o denivelare crescândă între indivizi şi, drept urmare, la producerea unei inegalităţi ce apare între situaţia socială a fiecăruia, pe măsură ce civilizaţia evoluează. Am vorbit deja despre motivele psihologice ce produc diferenţierile sociale progresive între oameni. Pe de altă parte, datorită ştiinţei şi a tehnicii industriale distanţa dintre mentalitatea savantului şi cea a ignorantului creşte tot mai mult, acelaşi lucru din acelaşi motiv producând marea deosebire dintre felul de a gândi al inginerului şi al muncitorului, separare ce creşte pe zi ce trece. Dacă observaţi cu atenţie societatea, veţi constata că aparenţele sunt tot mai mult egalizate, dar această egalizare nu este valabilă între oameni. Capitalismul, capabil să se ghideze după stele pentru a evita ca nava sa să nu eşueze pe bancurile ascunse de apa mării, nu va fi niciodată în stare să asigure egalitatea necesară obscurului matelot inevitabil sacrificat dacă se lasă purtat de propriile sale reveri, în voia soartei. Inegalităţile de gândire sunt fatalităţi individuale pe care nicio manifestare
socială violentă nu le va putea elimina.
Pesimismul şi fatalismul domnului Lavisse este la fel de puternic ca cel manifestat de domnul Loti. Primindu-l pe domnul Raymond Poincare, în primul rând i-a reproşat guvernarea pe jumătate optimistă, atrăgându-i atenţia că foloseşte cam mult „formulări cam lipsite de viaţă”. „Mă voi supăra pe dumneavoastră, dar şi pe mine, adăugă domnul Lavisse, dacă veţi continua să credeţi că câteva vechi principii simple vor fi de ajuns pentru pentru a conduce pe oamenii de astăzi când este vorba de politică”.
În acest caz care vor fi noile principii după care să te conduci când ai de gând să te implici în politică? Domnul Lavisse nu ne spune care ar fi aceste principii pentru simplul motiv că nici el nu ştie care sunt. Cu toate acestea este destul de abil pentru a crea impresia că le cunoaşte. Oricum, cu prima ocazie le va învăţa pe toate, pe de rost. Oricum, oricât de îndepărtate par a fi fantomele trecutului, ele continuă să fie periculoase.
„Statul şi societate, continuă oratorul, sunt în centrul atenţiei şi în pericol… Trăim într-o democraţie ce începe a fi un enorm tumul de instincte, pasiuni şi idei. Această democraţie nu ştie şi nici nu este capabilă să ştie prea bine ce vrea şi nimeni nu este în stare să propună voinţelor obscure ce activează în umbra sa planul construirii cetăţii viitorului. Incomodată, iritată de actualele instituţii, legi şi obiceiuri, actuala democraţie atacă toate stările cetăţii din prezent, totul cutremurându-se, părând sortit ruinării.
… Într-o zi, se va ajunge în situaţia în care toate Statele lumii va trebui să aleagă între cheltuielile militare şi cele sociale. Această zi va veni, deja se apropie. În acea zi se vor găsi faţă-n faţă două lumi, se vor confrunta două concepţii diferite despre omenire. Aceia va fi marea zi a confruntării”.
Oare eminentul profet nu poate realiza că temerile sale sunt puţin cam inutile? Oare a uitat că aceleaşi probleme au fost sub diferite forme latoate popoarele, în Atena, Roma, Florenţa, din antichitate până-n vremurile moderne? Repetate în termeni aprope identici, aceste probleme au ajuns să fie rezolvate peste tot folosin-du-se aceleaşi soluţii. De multe ori barbaria a trebuit să-şi schimbe numele, dar umanitatea a fost obligată să lupte mereu atât împotriva barbariei din interiorul ei, cât şi împotriva celei din afara ei. De fapt, această luptă continuă a fost unul dintre factorii progresului umanităţii. Barbaria nu este periculoasă decât dacă apărătoii unei ordini sociale stabilite se resemnează dinainte, acceptând înfrângerea. Învinşi în mod fatal în condiţiile de resemnare totală, ei merită să fie zdrobiţi, terminându-se astfel cu inutila lor existenţă socială.
Eterogena alianţă dintre pacifişti, socialişti şi universitarii de origine latină ar putea duce, în ţara noastră, la apariţia „marii zile” la care face referire domnul Lavisse, dar această mare zi la care se tot visează, ar putea avea urmări. Această zi ar putea însemna aservirea imediată a poporului dezarmat şi jefuirea lui de către vecinii avizi să încaseze miliarde şi să suprime concurenţa celor învinşi.
Aceste supărătoare realităţi au la bază pasiuni la care umanitatea visătoare nu este în stare să renunţe. Aceste pasiuni au guvernat lumea şi fără-n doială vor continua s-o guverneze.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali. Deasemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehoredactarea cotidianului „Dâmboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.
