PsihoIogia poIitică şi apărarea sociaIă (LVII)

de Gustave Le Bon_
Problema luptei dintre clasele sociale este greu de rezolvat, dar nu este una insolubilă. Istoria ne învaţă că mulţimea, foarte conservatoare, în ciuda instinctului revoluţionar aparent, a restabilit mereu ceea ce a distrus. Cel mai distrugător triumf al mulţimii nu poate schimba pentru mult timp evoluţia unui popor. Dar ruinarea la care se poate ajunge într-o singura zi poate necesita secole pentru a fi îndepărtată, iar cel mai bine este să nu se ajungă într-o astfel de situaţie.
O soluţie foarte simplă ar fi să se restrângă puterea maselor. Simplicitatea acesteia a sedus multe minţi. Totuşi această modalitate este o himeră. Evoluţia democratică a guvernelor din toate ţările ne arată că ea corespunde unor necesităţi mentale împotriva căreia este zadarnic să te opui. O atitudine de înţelepciune elementară ne indică să ne adaptăm la ceea ce nu putem evita. Deci, este rolul elitelor de a se adapta la guvernarea populară, de a îndigui şi de a canaliza fanteziile celor mulţi, aşa cum un inginer îndiguieşte şi canalizează forţa unui torent.
De altfel, trebuie să remarcăm, lucru ce poate fi o utilă consolare, că dogma suveranităţii poporului nu este cu nimic mai iraţională, din punct de vedere logic, decât dogmele religioase pe care le-a trăit din plin omul trecutului, mulţi oameni din prezent continuând să le trăiască pe viu. Se pare, dacă ţinem cont de ceea ce ne învaţă istoria, că omul se adaptează mai uşor la situaţiile absurde, decât la cele raţionale. într-un cuvânt, omul se poate adapta cu orice situaţie socială.
în realitate, adaptarea eltelor la multele situaţii sociale ce se ivesc ar fi foarte uşoară dacă poiliticienii, care răspândesc iluziile în rândul maselor, n-ar face să încolţească, în sufletul muncitorilor, sentimente de ură ce duc la greşeli, acestea fiind singurele ce menţin antagonismul dintre clase, despre care am vorbit.
Antagonismul dintre clase o să dispară doar din momentul în care, conştiente de adevăratul lor interes, masele vor descoperii că dispariţia sau slăbirea elitelor va duce repede, mai întâi, la sărăcie, iar apoi la rinare.
Dar va fi greu să le demonstrezi maselor acest simplu adevăr. Este foarte clar că existenţa unui atelier fără maiştri, vis al sindicaliştilor, sau un atelier condus de către delegaţii Statului colectivist era, la nevoie, posibil la începutul secolului trecut 1),pe vremea când dezvoltarea tehnicii era foarte primitivă, în prezent, aceste forme de organizare a producţiei fiind însă imposibile.
Din nefericire, rupţi de orice realitate, rătăcind pe tărâmul iluziilor în stare pură, socialiştii se încăpăţânează să răspândească utopii a căror îndeplinire vor duce rapid la ruinarea naivilor care-i ascultă.
Himerele pe care socialiştii le bagă în mintea maselor au fost clar punctate de afirmaţia unui delegat al clasei muncitoare, expusă şi aprobată la congresul socialist din februarie 1910:
„Nu există decât un singur mod de a fi liberi: să înlocuiţi proprietatea capitalistă cu cea colectivă care, generată de voi pentru voi, va face din voi toţi beneficiarii moderni ai salariului, devenind producători asociaţi şi liberi”.
Uzina girată de muncitori va fi asemenea navei fără căpitan, condusă de mateloţi. Nu va rezista decât câteva zile, înainte de a se scufunda. Administrată de un delegat al Statului colectivist, va rezista mai mult, dar delegatul se va feri să facă schimbări şi, în loc să progreseze, uzina va scade în importanţă, iar salariile se vor diminua. Desigur, funcţionarii nu vor avea niciun interes să aibă iniţiativa ameliorării producţiei, evitând să se expună consecinţelor riscului ruinării, pe care şi-l asumă marii întreprinzători moderni, ce doresc să prospere.
1) se referă la secolul al XIX-lea.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ
spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Cea mai rea dintre toate lumile posibile (29) De la explozia urbană la bidonville-ul global

de Mike Davis Sute de mii de victime de război şi refugiaţi reveniţi din Iran şi Pakistan trăiesc fără apă, în condiţii neigienice, în zeci de bidinville-uri, pe coastele muntelui, deasupra Kabulului. „în districtul Karte Ariana, se putea citi în august 2002, în Washington Post, sute de familii ce au […]