PROIECTUL PILOT”ACȚIONĂM JUST”, IMPLEMENTAT ÎN NOUL AN ȘCOLAR

0 0

În anul școlar 2021-2022, Agenția Națională Antidrog (ANA), în parteneriat cu Asociația „Voci pentru Democrație și Justiție” (VeDem Just), va derula proiectul pilot „ACȚIONĂM JUST”, care va consta în realizarea de activități de promovare a educației juridice în mediul gimnazial și liceal, prin facilitarea accesului elevilor la cunoștințe elementare din domeniul juridic, în special la cele ce țin de domeniul prevenirii și combaterii consumului și traficului de droguri. Prin inițierea acestui nou proiect, specialiștii ANA, împreună cu reprezentanții Asociației VeDem Just, își propun prevenirea, întârzierea debutului sau încetarea consumului de droguri și/sau reducerea consecințelor negative asociate consumului de droguri, precum și reducerea infracționalității în rândul a 2000 de elevi de gimnaziu și de liceu, prin participarea la activități de educare în domeniul juridic, în special la cele ce țin de domeniul prevenirii și combaterii consumului și traficului de droguri, la nivel național, în anul școlar 2021-2022.
De asemenea, un alt obiectiv important al proiectului îl reprezintă creșterea nivelului de educare, conștientizare și responsabilizare a 100 de cadre didactice, prin participarea la activități de educare în domeniul juridic, în special la cele ce țin de domeniul prevenirii și combaterii consumului și traficului de droguri, la nivel național, în anul școlar 20212022.
Proiectul „ACȚIONĂM JUST” a luat naștere ținând cont de anumite aspecte, cum ar fi:

  • necesitatea conștientizării importanței de a deprinde cunoștințe elementare de drept și de a promova o cultură juridică menită, încă de la o vârstă fragedă, să încurajeze cunoașterea cadrului legal și respectul față de autoritățile publice, pentru a mări gradul de responsabilizare și de adoptare a unei conduite civice corespunzătoare;
  • impactul semnificativ al normelor juridice asupra fiecărei persoane și a societății, precum și tendința de creștere a numărului și a complexității reglementărilor specifice unei societăți democratice guvernate de principiul supremației legii;
  • riscurile provenite din lipsa cunoștințelor minime juridice, cum ar fi încălcarea drepturilor omului, limitarea libertăților fundamentale și săvârșirea unor fapte cu caracter antisocial;
  • susținând inițiativa Education for Justice (E4J), dezvoltată potrivit Declarației de la Doha – Promovarea unei culturi a legalității ce a fost adoptată în anul 2015 de Congresul Națiunilor Unite pentru Prevenirea Criminalității și Justiție Penală, inițiativă ce urmărește să prevină infracționalitatea și să promoveze o cultură a legalității prin activități de educație pentru învățământul primar, secundar și terțiar, activități care să îi ajute pe educatori să instruiască generațiile următoare pentru a înțelege și aborda mai bine problemele care pot submina statul de drept și pentru a încuraja elevii și studenții să se implice activ în comunitățile lor;
  • necesitatea susținerii, promovării și implicării în Proiectul național EDUIURIS educație juridică pentru copii și tineri, dezvoltat începând cu anul 2016 de Asociația „Voci pentru Democrație și Justiție” (VeDem Just);
  • existența unui cadru formal care permite acțiuni de informare a elevilor de către profesioniștii dreptului și de către societatea civilă, în baza Protocolului de colaborare privind educația juridică încheiat în anul 2013 și reînnoit în 2017, între Ministerul Justiției, Ministerul Educației Naționale, Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Public, protocol la care a aderat și Asociația VeDem Just.

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Verificarea legalității transportului de persoane

În intervalul orar 06:00-09:00, polițiștii de la rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au acționat pentru verificarea legalității transportului de persoane, a respectării normelor de protecție sanitară, pentru combaterea și sancționarea consumului de băuturi alcoolice la volan, precum și pentru prevenirea producerii unor accidente de circulație. Astfel, în […]