
Continuă proiectul de extindere, reabilitare, modernizare și echipare a Școlii Gimnaziale „Matei Basarab”, proiect deosebit de complex, în cadrul căruia, valoarea finanțării europene accesate de către administrația locală târgovișteană este de 22.223.977,79 lei.
„ĩn baza celei mai mari investiții pe fonduri europene care a vizat vreodată o unitate de învățământ din Târgoviște, școala este reabilitată în întregime, va beneficia de o sală de sport nouă, de laboratoare noi și de o sală multifuncțională, de un teren de sport exterior ultramodern, urmând a se bucura și de dotări didactice, de dotări și echipament sportiv pentru sala de sport și terenul exterior, de echipament audio-video, de echipament IT și software sau de mobilier nou. Școala va dispune și de un sistem de panouri solare și foto-voltaice de natură să confere independență energetică unității de învățământ. La această dată, stadiul fizic de realizare a investiției se apropie de 85%, lucrându-se la amenajările interioare, dar și la închiderea noii săli de sport”, a transmis primarul Municipiului Târgoviște, Cristian Stan, după ultima vizită pe șantier.