Sindicatele din învățământ se pregătesc să boicoteze simularea examenelor naționale, guvernul condus de Ilie Bolojan își vede pe mai departe de treabă pentru mișcorarea deficitului și are în plan, conform proiectului de buget pe 2026, micșorarea cheltuielilor de personal din educație cu aproape 2 miliarde de lei, după cum reiese din propunerea făcută publică de Finanțe.

Potrivit proiectului de buget pe 2026, Ministerului Educației și Cercetării ar urma să dispună de circa 62 de miliarde de lei, adică puțin peste 3 la sută din PIB-ul estimat pentru anul în curs.
Mai exact, la capitolul ”Învățământ”, proiectul prevede credite bugetare în valoare de 62.008.273.000 de lei. Raportată la PIB-ul estimat pentru 2026, de 2.045 de miliarde de lei, această alocare înseamnă circa 3 la sută din PIB.
Proiectul prevede totodată o reducere a cheltuielilor de personal – principala componentă a bugetului educației, care reprezintă salariile profesorilor, în cea mai mare parte, plus cele ale angajaților din școli și universități. Sunt propuse 35,9 miliarde lei pentru salariile din sistem.