Proiect: Pietonii nu vor mai avea voie să traverseze strada cu căştile pe urechi sau în timp ce utilizează telefonul

Codul rutier urmează să fie amendat prin hotărâre de guven, pentru a reglementa circulaţia pe drumurile publice a trotinetelor, limita de viteză pentru biciclişti fiind stabilită la 30 de km/h. În plus, potrivit proiectului de hotărâre pus în dezbatere publică de Ministerul de Interne, pietonii nu mai au voie să stea cu ochii în telefon sau să asculte muzică în căşti atunci când traversează strada. Nerespectarea interdicţiei de către pietoni constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă.
Actul normativ stabileşte condiţii tehnice pentru trotinetele electrice similar celor prevăzute pentru biciclete.
Iniţiatorii mai spun că, din practică, s-a constatat că un procent semnificativ din numărul accidentelor rutiere implică eroarea umană a participanţilor la trafic, neatenţia pietonilor fiind adesea una dintre cauze. Din această perspectivă, este necesară îmbunătăţirea inclusiv a legislaţiei rutiere, astfel încât riscul rutier să se reducă.
În prezent, potrivit art. 72 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate şi semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora, în localităţi, pe la colţul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei şi pentru ceilalţi participanţi la trafic.
Cu toate acestea, în fapt, uneori, această asigurare nu se realizează, întrucât pietonul desfăşoară o activitate de natură a-i distrage atenţia, precum folosirea telefonului mobil. Folosirea telefonului mobil, fie că se vorbeşte sau se scriu mesaje (distragere mentală), se ascultă muzică (distragere auditivă) sau se accesează diverse aplicaţii de ghidare precum hărţi (distragere vizuală), influenţează capacitatea de atenţie a pietonului în momentul angajării acestuia în traversarea drumului public.
Mai mult, distragerea atenţiei poate constitui un factor concurent în producerea accidentului rutier chiar şi atunci când traversarea drumului public de către pietoni urmează să se facă prin locurile special amenajate şi semnalizate corespunzător.
Distragerea atenţiei la nivel mental (cognitiv) este cel mai des întâlnită, întrucât, spre exemplu, o discuţie telefonică poate fi palpitantă, astfel că atenţia se canalizează către această activitate, pietonul mergând practic mecanic, fără a conştientiza locul efectiv de traversare.
De asemenea, prin distragerea auditivă, pietonul nu mai percepe sunetele traficului rutier ori semnalele speciale de avertizare sonoră folosite de autovehiculele cu regim prioritar de circulaţie precum cele aparţinând poliţiei ori serviciului de ambulanţă.
Astfel, proiectul reglementează interdicţia pietonilor de a efectua activităţi de natură a le distrage atenţia atunci când se angajează în traversarea drumului public.
De altfel, o astfel de interdicţie există deja, însă numai în ceea ce priveşte şoferii, acestora fiindu-le interzis să efectueze activităţi de natură a le distrage atenţia de la conducere, precum şi de a folosi telefoanele mobile în timpul deplasării pe drumurile publice.
Nerespectarea interdicţiei constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa I, potrivit art. 99 alin. (1) pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. Amenzile contravenţionale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate. Un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

CHINDIA ŞI-A AFLAT PROGRAMUL PENTRU ETAPELE A 8-A ŞI A 9-A. Partidele vor fi transmise în direct de LOOK Sport, DIGI Sport şi TELEKOM Sport

ETAPA a 8-a Vineri, 14 mai 2021Ora 17.30 Chindia Târgovişte –FC Viitorul Constanţa Ora 20.30 Academica Clinceni -FC BotoşaniSâmbătă, 15 mai 2021Ora 14.00 Astra Giurgiu – FC Voluntari Ora 16.30 CSM Politehnica Iaşi –FC Hermannstadt Ora 21.30 Universitatea Craiova -CFR 1907 ClujDuminică, 16 mai 2021Ora 14.00 UTA Arad – Gaz […]