Programul național de selecție U14, un succes!

Mihai ROŞOIU

Duminică a fost o zi plină atât pentru tinerii baschetbaliști care participă la Trialul U14, cât și pentru toți membri colectivului tehnic implicaţi în selecția și pregătirea potențialilor viitori componenţi ai naționalelor de juniori ale României.
Dis de dimineață, terenurile din Parcul Municipal Ploiești Vest au fost din nou asaltate de sportivii veniţi din întreaga țară pentru a-și etala cunoștințele baschetbalistice iar spre orele prânzului au fost rostite de specialiștii prezenți cele 96 de nume ale copiilor care au selecționați să intre în faza a doua a Programului Național de Selecție U14, cea de pregătire unitară și centralizată programată să se desfășoare în perioada 6-10 septembrie 2021.
Baschet pe Bulveradul Castanilor
După ce au aflat rezultatele evaluărilor, cei 96 de sportivi selectați de colectivul tehnic să rămână în continuare la Ploiești s-au bucurat de o după-amiază liberă. Și cum poți să te bucuri mai bine de agrement într-o zi de duminică în municipiul prahovean? Mergând pe Bulevardul Castanilor, o zonă centrală închisă circulației pentru zilele din final de săptămână și în care se promovează sportul, mișcarea și voia bună.
Așadar, profitând de evenimentul „Weekend pe Bulevardul Castanilor”, o inițiativă lăudabilă a Primăriei Municipiului Ploiești, tinerii sportivi s-au recreat respirând un aer curat, fără noxe, într-o zonă centrală închisă traficului rutier. Și, evident, s-au strâns repede pe cele două terenuri de baschet și sub supravegherea antrenorilor și a managerului general FRB, Cătălin Burlacu, au încins jocuri de baschet fără o miză anume.
Astfel, timp de mai bine de o oră, au promovat sportul și mișcarea în aer liber, reușind și să se mai destindă după trei zile în care au dat tot ce au avut mai bun pentru a fi selecționați.
Trunic a împărtășit câteva secrete antrenorilor români
Reveniți la Hotelul Central, tinerii baschetbaliști au intrat la odihnă, în vreme ce toți cei 23 de antrenori din colectivul tehnic, împreună cu reprezentanții FRB, dar și cu antrenorul grec Molyvdas Athanasios, au asistat la prima sesiune de teorie susținută de renumitul lector FIBA din cadrul programului FIBA Europe Coaching Clinic, sârbul Nenad Trunic. Fost coleg în naționala lărgită de cadeți a Iugoslaviei cu legendarii Vlade Divac, Toni Kukoc, Dino Radja și Aleksandar Djordjevic, sportivul Nenad Trunic a devenit peste ani un antrenor preocupat de șlefuirea tinerelor talente iar în 2006 a scris prima sa carte, „Training of young basketball players of different age categories”. A devenit unul dintre cei mai apreciați lectori FIBA în cadrul FECC iar acum a venit din nou în România (n.n. – Trunic a mai fost prezent în țara noastră cu ocazia Campionatului European U20 de la Pitești) să împărtășească tehnicienilor prezenți în Programul Național de Selecție U14 din tainele muncii de antrenor.
Vreme de două ore, Nenad Trunic a prezentat o tematică interesantă bazată pe „Talent criteria and selection in bas-ketball”. A explicat pe larg de ce este foarte bună o selecție la U14 pentru a crește ulterior potențialul jucător selecționabil în naționala U16, după opinia să fiind necesară o perioadă de trei ani pentru a crește și învăța un sportiv pentru naționala de cadeți. A atins mai multe puncte, trecând prin tehnica individuală și de grup, la dezvoltarea abilităților unui sportiv talentat sau muncitor. ĩn opinia sa, exercițiile de tehnică fundamentală, de pregătire fizică adecvată și intensitatea ridicată nu pot lipsi niciodată din antrenamentul juniorilor mici. ĩn plus, Trunic a subliniat și unele greșeli făcute la antrenamente.
„O altă greșeală comună în predare este viteza și intensitatea… acest lucru este bun, dar nu este primul pas, ci este abia al treilea pas. Primul pas este tehnica bună. Apoi repetiții și abia după aceea creșterea intensității”, menționează Trunic în mai toate sesiunile legate de baschetul juvenil. Luni și marți, lectorul Nenad Trunic va susține alte sesiuni, atât practică, cât și teoretică, urmând să împărtășească din cunoștințele sale tuturor celor care alcătuiesc la Ploiești colectivul tehnic din Programul Național de Selecție U14, precum și tinerilor sportivi care aspiră la tricoul naționalei României.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

SIGURANȚA TRANSPORTURILOR FEROVIARE, ÎN ATENȚIA POLIȚIȘTILOR

În perioada 6 – 13 septembrie a.c., la nivel național, Poliția Transporturi va acționa pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor ilicite în stațiile de cale ferată, zonele adiacente și pe trenurile de călători, care circulă pe magistralele de cale ferată și liniile adiacente, […]