La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), Guvernul României a aprobat, în ședința de joi, 17 noiembrie, instituirea unui program de sprijin pentru unitățile administrativ-teritoriale la nivelul cărora sunt funcționale sisteme de alimentare centralizată cu energie termică pe bază de cărbune, păcură sau biomasă.
”Am inițiat acest act normativ pentru a ne asigură că, în iarna care vine, populația, spitalele, unitățile de învățământ și celelalte instituții publice vor beneficia de încălzire, în contextul în care, la nivel internaţional, au crescut preţurile atât la energie electrică şi gaze naturale, cât și la alți combustibili utilizați pentru producerea de energie termică”, a precizat ministrul Cseke Attila.
În baza estimărilor furnizate de autoritățile publice locale pentru asigurarea continuității serviciului public de alimentare cu energie termică în sisteme centralizate și pentru stabilirea unui tratament egal între operatorii care produc energia termică pe bază de gaze naturale cu cei care utilizează cărbune, păcură sau biomasă, bugetul propus este de 250 de milioane de lei.
