Program amplu de reabilitare a rețelei de drumuri din Conțești

Date:

Cele mai importante drumuri din comuna Conțești, inclusiv străzile afectate de lucrările la rețeaua de canalizare, au intrat sau urmează să intre în cel mai amplu program de reabilitare și de modernizare din istoria localității. Valoarea totală a investițiilor în infrastructura rutieră locală depășește 28 de milioane de lei- aproape șase milioane de euro, fiind vorba despre trei proiecte. Anume „Modernizarea infrastructurii rutiere locale în comuna Conțești, Județul Dâmbovița”, cu o valoare de 11,07 milioane de lei și finanțare prin Programul Național Anghel Saligny, „Consolidare DC 42 în Comuna Conțești”, cu o valoare de 5,86 milioane de lei, și „Modernizare Străzi în Comuna Conțești”, cu o valoare de 11,14 milioane de lei, ultimele două prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, finanțate de la bugetul local și bugetul Consiliului Județean.

Toate cele trei proiecte sunt în execuție iar  primarul Marian Alexandru a estimat că stadiul fizic de realizare a investiției este de aproximativ 40%. Sunt deschise mai multe fronturi de lucru și se lucrează intens în satul Bălteni.

Administrația publică locală, ne-a mai precizat edilul comunei, așteaptă să fie definitivate lucrările la rețelele de apă și canalizare pe toate străzile din Boteni, Conțești și Crângași, apoi se va intra pentru amenajarea drumurilor prin proiectul  finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Mascații au descins la un proxenet 

Percheziții în  Dâmbovița și Prahova,  într-un dosar de proxenetism...

Percheziții în Dâmbovița și Argeș, într-un dosar de înșelăciune cu asigurări auto

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Argeș, sub supravegherea Parchetului...

Minor dispărut, găsit de jandarmii dâmbovițeni 

Jandarmii dâmbovițeni au depistat în imediata vecinătate a unei...