Primarul oraşului Fieni „coafează un mort”

I.B.

primaria fieniDe mai bine de un an, Compania de Apă Târgovişte-Dâmboviţa încearcă să preia ,de la primăria oraşului Fieni, reţeaua nouă de distribuţie apă potabilă realizată prin fonduri CNI, însă primarul oraşului Fieni, Adriean Budoiu, de fiecare dată găseşte câte o scuză şi nu se mai reuşeşte predarea acestei reţele către Compania de Apă. Compania de Apă Târgovişte-Dâmboviţa, prin mai multe adrese, i-a solicitat domnului primar să desemneze reprezentanţi ai primăriei, care, împreună cu lucrătorii Companiei de Apă, să înceapă probele de umplere şi etanşeitate a sistemului de distribuţie şi repompare Costeşti, chiar dacă documentaţia tehnică nu a fost predată Companiei. Mai mult, Compania de Apă consemnează clar în documente că, anul trecut, toate încercările de etanşeitate au scos la iveală defecţiuni evidente şi asumate de primăria Fieni, în vederea efectuării reparaţiilor de către şi pe cheltuiala primăriei. Nu o spunem noi după ureche, există doumente care atestă toate aceste lucruri. „Dumnealui ne reproşează că nu vrem să primim noul sistem de alimentare cu apă. Eu vă spun că primăria Fieni a recepţionat lucrarea de la constructor şi de la CNI, iar în momentul când a fost să ne-o predea nouă, noi am început lucrările de umplere a reţelei şi am constatat o serie de defecţiuni, şi de atunci ne-am adresat în mod sistematic să continuăm umplerea reţelei, să constatăm deficienţele, iar primăria Fieni să le remedieze, ca noi, Compania de Apă, să putem să preluăm reţeaua în stare de funcţionare. Nu am înţeles de ce dânsul tergiversează chestiunea aceasta, o problemă a dumnealui ar fi că reparaţiile sunt costisitoare şi spun clar, nepusă la punct, noi nu o preluăm. Suntem într-un proces de preluare de aproape un an. I-am trimis adrese, le primeşte, stăm normal de vorbă şi peste o oră nu le mai recunoaşte. Este surprinzătoare pentru mine atitudinea aceasta a domnului primar”, a declarat ing. Dan Predescu, şef Secţia Nord din cadrul Companiei de Apă Târgovişte-Dâmboviţa. Mai mult, edilul oraşului Fieni, de câteva zile, a pornit un amplu proces de modernizare-asfaltare pe str. Dr. Ştefănescu, unde au apărut avarii la reţeaua veche de apă şi chiar la reţeaua de canalizare, lucrare recent recepţionată şi realizată pe POS Mediu, iar reprezentanţii Companiei spun că aceste lucrări au fost pornite de primăria Fieni fără să ceară avizul Companiei de Apă sau cel puţin să solicite asistenţă. Mai mult, Compania de Apă l-a înştiinţat pe primarul oraşului Fieni, Adriean Budoiu, că ar fi mult mai eficient să predea noua reţea de apă, pentru că furnizarea apei în oraşul Fieni, pe un sistem vechi, uzat, cum este cel de pe strada Dr. Ştefănescu, este o soluţie ce va conduce inevitabil la intervenţii care vor compromite noul asfalt. Tot pe strada Dr. Ştefănescu, ca urmare a lucrărilor executate pentru pregătirea asfaltării, au fost afectate mai multe cămine de canalizare, lucrare abia recepţionată de Compania de Apă. Primarul oraşului Fieni ignoră toate aceste solicitări ale Companiei de Apă şi se grăbeşte să toarne asfalt într-o zonă unde există o reţea de apă nepredată şi care are mari probleme.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

ACTE DE VANDALISM. Maşina preşedintelui TSD Răzvad, Florin Drăgoi, a fost vandalizată

Constatăm cu îngrijorare că apelurile repetate la civilizaţie şi legalitate pe parcursul campaniei electorale sunt ignorate de competitorii politici. Au mai rămas doar două săptămâni până la marea bătălie, alegerile locale din 5 iunie, însă se pare că, în judeţul Dâmboviţa, mai precis în comuna Răzvad, unii indivizi au înţeles […]