Cu scopul declarat de a pune capăt unor speculații pe acest subiect, primarul Municipiului Târgoviște, Cristian Stan, a punctat câteva jaloane cu privire la proiectul de modernizare a Stadionului „Eugen Popescu”.
Acesta a reamintit că ordinul de începere a construcției a fost dat pe data de 27 septembrie 2019, admițând că a durat mai mult dar subliniind în același timp că „sunt destule stadioane construite în peste 4 ani, unele chiar în mai bine de 6 ani.
Alternativa? Lăsam echipa în Liga 3, unde am găsit-o, stadionul să se dărâme și azi fotbalul târgoviștean era un subiect încheiat?”
Cristian Stan:”Acoperișul este pus integral, mai sunt de fixat zonele de pe spate și meshul pe o parte a fațadei tribunei noi.
Singurele lucrări mai importante mai sunt turnarea stratului 2 al parcării de peste 10.000 mp., plus pista de tartan, lucrare care depinde ceva mai mult de condițiile meteo, dar în prima săptămână fără precipitații și cu temperaturi puțin mai ridicate, rezolvăm.
Montajul scaunelor durează maxim 10 zile, sunt toate în stadion, inclusiv cele de la loje sau masa presei.
Stadionul este reconstruit, în proporție de peste 90%, tribuna acoperită de la zero, iar cea veche inclusiv prin refacerea grinzilor și a stâlpilor, plus a gradenelor, că în vechea tribună nu exista armătură mai groasă decât degetul mic de la mână. Banii pentru stadion, 100% din bugetul municipiului Târgoviște!
Ca termen, nu mai fac estimări că de fiecare dată au apărut situații neprevăzute, dar facem tot ce putem pentru a-l finaliza cât mai repede.”
Edilul a făcut și un apel către târgovișteni, cerându-le să nu mai creadă toate zvonurile și să lase concluziile referitoare la stadion pentru momentul inaugurării!
