Odată cu deschiderea axelor de finanțare din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operațional Regional, administrația publică târgovișteană depune două noi proiecte de modernizare a infrastructurii de educație preuniversitară.
„În perspectiva accesării de fonduri europene, la acest moment se depun două proiecte importante pentru reabilitare-modernizare unități de învățământ din municipiul Târgoviște. Este vorba de Școala Vasile Cârlova, cu cele două locații, un proiect de aproximativ 19 milioane de lei pentru imobilul de pe Calea Domnească și un proiect de 16 milioane de lei pentru imobilul de pe Str. Pârvan Popescu. Reluăm proiectele importante finanțate pe fonduri europene, prin Programul Operațional Regional, urmează Școala nr. 2 Ioan Alexandru Brătescu-Voinești. Plus celelalte proiecte pentru care avem deja semnate contractele de finanțare- Liceul Voievodul Mircea, Colegiul Ion Ghica, grădinițele care încă nu sunt reabilitate. Toate acestea pe mai multe axe de finanțare, începând cu PNRR, Programul de consolidare antiseismică și Programul Operațional Regional”- a spus primarul Cristian Stan.