Primar Târgoviște:”Eu nu pot să fiu de acord cu acordarea unor sporuri fără noimă”

Imediat după protestul unora dintre angajații Direcției de Asistență Socială (DAS), din cadrul Primăriei Târgoviște, nemulțumiți de faptul că nu mai primesc la salariu sporul pentru condiții de muncă pentru condiții vătămătoare, a venit replica primarului Cristian Stan.
Acesta a precizat că nu sunt afectați de decizie însoțitorii persoanelor cu dizabilități și a prezentat condițiile de muncă de la DAS, care numai vătămătoare nu sunt:
„Nu pot să dau sporuri de 15% pentru cineva care spune că e supus apariției oboselii și surmenajului, ceea ce duce la apatie, plictiseală, moleșeală. Ăsta e factor de risc? Că un angajat se plictisește? Nu vreau să fiu dur în cuvinte, dar nu cred că oamenii care muncesc cinstit în orașul ăsta pot concepe așa ceva. Eu nu pot să fiu de acord cu acordarea unor sporuri fără noimă. Nu mă lasă legea, nu mă lasă bunul simț. (…) Atenție, nu este vorba despre toți angajații din cadrul Direcției de Asistență Socială.
În ceea ce privește asistenții persoanelor cu dizabilități, nu intervine nici un fel de schimbare. Am văzut acum în fața Primăriei Târgoviște niște persoane cu dizabilități care protestau. I-am întrebat dacă știu că nu sunt modificări în ceea ce privește dreptul lor. Mi-au răspuns că nu, nu li s-a comunicat acest lucru. Asistenții persoanelor cu dizabilități vor beneficia în continuare de spor, care este între 7 și 15%. Cum s-a ajuns la această discuție? Păi, în anul 2018 s-a întocmit un buletin de analiză în baza căruia au fost identificate o serie de riscuri, un buletin de analiză pe care l-am pus în practică și am acordat aceste sporuri. O să vă rog să îmi permiteți să vă citesc și câteva riscuri identificate la momentul respectiv și de natură să justifice acordarea unor sporuri. O să citez din buletinul de analize câteva paragrafe. Personalul este supus apariției oboselii și a surmenajului, ceea ce duce la apatie, plictiseală, moleșeală. Dacă suntem obligați să dăm spor de plictiseală cuiva, eu nu o să fac acest lucru și nu o să ignor un buletin de analiză nou, din luna august, în care aceste riscuri nu au mai fost identificate. Mergem mai departe, citez. Suprasolicitare vizuală determinată de lucru la calculator și combinarea iluminatului natural cu cel artificial. Oare câți oameni care lucrează la calculator o anumită perioadă din zi beneficiază de acest spor. Nu mă refer doar la sistemul public, mă refer și la sistemul privat. Mai departe. Suprasolicitare osteo-musculo-articulară, mișcări repetitive, încordarea articulațiilor în cea mai mare parte a locului de la birou. Nu știu, poate atunci când stai la birou trebuie să primești un spor de 15% din banii contribuabililor. Eu nu cred într-o asemenea manieră. Acum, să mergem pe cadrul legal. Avem buletinul de analiză din august în care se precizează foarte clar că numărul de factori de risc sunt în număr de 1 .A sau b. Primul este plictiseala sau moleșeala, unul dintre ele, iar al doilea este poziția vicioasă, ceea ce am spus mai devreme. Pentru un spor de până la 15%, trebuie să se constate existența a cel puțin 4 factori de risc. În buletinul de determinare prin expertizare emis de DSP Dâmbovița există un singur factor de risc. Drept pentru care eu nu pot să fiu de acord cu acordarea unor sporuri fără noimă. Nu mă lasă legea, nu mă lasă bunul simț. Cum am putea în acest moment să acordăm niște sporuri ca acestea? Atenție, nu vorbim despre salarii de bază. Repet, acordarea unor sporuri pentru o anumită categorie de personal, nu pentru toată lumea. Cred că ar trebui să mai specific un lucru important identificat prin buletinul de analiză. În ultimii 10 ani nu există boli profesionale, boli legate de profesiune și accidente de muncă înregistrată de personalul de la Direcția de Asistență Socială”, a declarat primarul Cristian Stan.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Restricții instituite în Cornățelu, Tărtășești și Crevedia

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița a adoptat Hotărârea nr.151/24 septembrie, privind constatarea depășirii limitei incidenței cumulate la 14 zile, peste 4/1000 locuitori în următoarele unități administrativ-teritoriale: Cornățelu (5,25/1000 locuitori), Tărtășești (4,94/1000 locuitori), Crevedia (4,45/1000 locuitori);La nivelul unităților admin-istrativ-teritoriale de mai sus vor fi aplicate măsurile specifice intervalului de […]