
Primăria Târgoviște continuă războiul declarat nesimțirii, efectele fiind deja vizibile: mai puține gunoaie aruncate la întâmplare, mai puține chiștoace și coji de semințe la locurile de joacă.
„Aproximativ 120 de sancțiuni contravenționale aplicate săptămâna trecută, cele mai multe vizând tulburarea ordinii și liniștii publice, fumatul în locuri unde acest lucru este interzis, depozitarea neautorizată a deșeurilor, dar și circulația atelajelor sau regimul câinilor cu stăpân.
Totodată, s-au luat măsuri față de deținătorul unei autogări situate pe Bulevardul Eroilor, în vederea salubrizării unui imobil de aproximativ 33.000 metri pătrați, cu privire la care se achită deja impozit majorat cu 500%”, precizează pe acest subiect primarul Cristian Stan.