În numai trei săptămâni, între 24 iulie și 14 august, prețul carburanților la pompă a crescut de la o zi la alta. În medie, în România benzina s-a scumpit (exprimat în euro) cu 5,15%, iar motorina cu 7,4%.
În aceeași perioadă, prețul mediu ponderat în UE a crescut cu 3,6% la benzină, iar la motorină creșterea a fost de 7,4%.
Dincolo de factorii specifici pentru fiecare piață, este evident că, în ultima perioadă, benzina s-a scumpit cu aproape două puncte procentuale mai mult în România decât media europeană, în timp ce motorina s-a scumpit la fel, și la noi, și în UE. Cu precizarea că, spre deosebire de țările UE, România este mult mai puțin dependentă de importurile de benzină. Dincolo de motivațiile legate de evoluția cotațiilor petrolului, scumpirea accelerată a benzinei și motorinei este urmarea lăcomiei distribuitorilor, care profită la maxim de perioada concediilor , în care consumul crește mult peste medie. Sigur, trăim într-o economie de piață dar specula rămâne un flagel încă nesancționat așa cum trebuie de autorități, cel puțin pe acest palier.
