Preşedintele României , Klaus lohannis a fost la deschiderea anului şcolar în municipiul Târgovişte

I.B.
0 0

iohannisPreşedintele României, Klaus lohannis s-a aflat luni, 14 septembrie la Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgovişte, la ceremonia de deschidere a noului an şcolar 2015-2016. Alături de şeful statului a fost prezent şi ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. De la eveniment nu au lipsit: IPS Nifon Mihăiţă, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Târgoviştei, prefectul judeţului, loan Marinescu, preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu, primarul interimar al Târgoviştei Cristian Stan, conducerea Inspectoratului Şcolar Dâmboviţa, prof. Ion Sorin, inspector general şi Gabriela Istrate, inspector şcolar adjunct, parlamentarii Georgică Dumitru, Ionuţ Săvoiu, Vasile Horga, Ion Pârgaru, Iulian Vladu, secretarul de stat în ministerul Economiei Cătălin Olteanu, preoţi şi şefi de deconcentrate. Directorul Colegiului Economic, Suzana Camelia Ilie a fost gazda evenimentului. O elevă i-a înmânat cheia liceului preşedintelui României. Preşedintele României , Klaus lohannis a transmis de la Târgovişte un mesaj cu ocazia deschiderii noului an şcolar 2015-2016, afirmând că doreşte să relanseze educaţia ca temă de dezbatere naţională şi că vrea să se pună accent pe învăţământul profesional şi tehnic. A mai spus că un element important al educaţiei este corelarea ei cu piaţa muncii şi cu realităţile şi nevoile din societate: „Este pentru mine o onoare şi o bucurie să mă aflu alături de dumneavoastră la deschiderea anului şcolar. Faptul că sunt aici, în calitate de preşedinte al României, nu schimbă cu nimic emoţia primei zile a în începutului anului şcolar. Vreau să relansez educaţia ca temă de dezbatere naţională. Liceul Economic „Ion Ghica” este unul dintre exemplele de performanţă în domeniu, ţin să vă felicit. Nu mă refer doar la faptul că 94% dintre elevi au promovat în sesiunea trecută examenul de bacalaureat, ci la modul în care a fost gândit învăţământul aici. Poate fi o sursă de inspiraţie asupra întregului sistem… Centrarea educaţiei pe elev nu e un slogan de care politicienii îşi aduc aminte din când în când. El trebuie să fie un principiu care să se reflecte în practică şi vedem că acest lucru este posibil. Este nevoie şi de corelarea educaţiei cu piaţa muncii. O educaţie performantă nu produce şomeri, ci absolvenţi cu perspective de carieră, care sunt competitivi şi aşteptaţi pe piaţa muncii. Aici, parteneriatul cu mediul privat este esenţial şi trebuie încurajat. Aştept de la decidenţii politici să se aplece cu mai multă atenţie asupra acestor teme majore. Eu pot oferi cadrul pentru o dezbatere foarte serioasă asupra lor… Conectarea la aceste lucruri face diferenţa dintre o diplomă formală şi un viitor de succes. Şcoala şi mediul economic trebuie să-şi găsească încrederea reciprocă”, a afirmat preşedintele României, Klaus lohannis. Preşedintele României, Klaus lohannis a făcut şi o vizită scurtă prin Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgovişte după festivitatea de deschidere a anului şcolar.

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Festivalul Internaţional de Nai "Gheorghe Zamfir", la Găeşti

Fundaţia internaţională de Muzică Gheorghe Zamfir şi A.P.C.T.T.R, în parteneriat cu Primăria Găeşti şi Consiliul Judeţean Dâmboviţa a organizat în perioada 10-13 septembrie 2015, la Găeşti, Festivalul internaţional de Nai. Un eveniment cultural complex, Festivalul internaţional de Nai a cuprins expoziţii, spectacole de muzică clasică, folclor, muzică pop, recitaluri, decernări […]