Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a prezentat raportul de activitate la împlinirea a trei ani de la preluarea mandatului.
Au fost prezentate pe larg proiectele județului Dâmbovița de când a preluat mandatul . Este vorba despre proiectele promise de echipa condusă de Corneliu Ștefan, în anul 2020 și până în prezent.
Sunt investiții care vor schimba viața economică și socială a județului Dâmbovița.
Proiectele celor trei ani de mandat sunt în valoare de peste 1,7 miliarde de euro.
Au fost modernizate drumuri județene în lungime de 62 km cu ajutorul fondurilor europene; 230 km drumuri județene reabilitate și modernizate.
Alte proiectele de modernizare a 82 de km de drumuri județene sunt pregătite pentru finanțare prin POR.
Sunt în etapele de avizare proiectele celor 44 km drumuri de centură.
Se vor moderniza 124 km drumuri naționale. Se lucrează deja la extinderea la 4 benzi DN7 Bâldana-Titu și sunt semnate contractele de proiectare și execuție pentru Bâldana-Târgoviște și Târgoviște-Sinaia.
CJ Dâmbovița a investit în 5 proiecte majore ale Spitalului Județean de Urgență Târgoviște. Au fost finalizate lucrările la Ambulatoriul de Specialitate, Secția de Cardiologie și a fost achiziționat un aparat angiograf.
CJ Dâmbovița a semnat contractul de finanțare pentru dotarea a 61 de unități de învățământ din 54 de localități dâmbovițene, prin PNRR, pentru transportul elevilor navetiști, se vor achiziționa 31 de microbuze electrice, pentru alte 17 microbuze hibrid este depusă cererea de finanțare cu succes la AFM, iar de la începutul anului 3 microbuze au ajuns în trei comune dâmbovițene.
” Se lucrează la complexul sportiv „Dâmbovița Arena”, am semnat contractul de finanțare pentru realizarea „Instalației de Tratare a Deșeurilor Colectate Separat și a unui Centru de Aport Voluntar”.
Se lucrează la „Proiectul Regional de Dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată”.
În aproape fiecare localitate dâmbovițeană există cel puțin un obiectiv de investiții sprijinit financiar de Consiliul Județean Dâmbovița. Cel mai important lucru al ultimilor 3 ani, pe lângă investiții, cifre și proiecte, este faptul că județul Dâmbovița are un traseu al dezvoltării bine definit, pe care, pas cu pas, îl parcurgem împreună. Toate acestea nu ar fi fost posibile fără sprijinul dâmbovițenilor!”, a transmis președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan