Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan a avut consultări cu primarii dâmbovițeni, pe marginea proiectului de buget pe anul 2024!

Date:

Conducerea CJ  a avut consultările cu primarii dâmbovițeni pe marginea proiectului de buget pe anul 2024 pentru a avea o imagine clară asupra necesităților financiare ale fiecărei localități în parte, fiecare comună, oraș sau municipiu având cheltuieli și investiții demarate care trebuie susținute și anul acesta.

 Ca și în anii trecuți, Consiliul Județean Dâmbovița va sprijini inițiativele administrațiilor locale atât prin prioritizarea alături de acestea a anumitor proiecte, cât și prin programele de asocieri ale consiliului. 

„Sunt sigur că, împreună, vom reuși să găsim cele mai bune soluții, astfel încât trendul în creștere al numărului de proiecte demarate să nu stagneze, în același timp acordând suportul necesar și obiectivelor de investiții care trebuie finalizate anul acesta.

 Dezvoltarea județului Dâmbovița este o muncă de echipă, iar acest lucru s-a văzut și astăzi. Printr-o bună colaborare și implicare, am reușit în ultimii trei ani să facem pași importanți în direcția creșterii calității vieții concetățenilor noștri, dar și a consolidării poziției județului pe harta dezvoltării regionale.”, a transmis președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Un parc fotovoltaic va asigura în mare parte consumul public de energie electrică din  Târgoviște!

 În ultima  ședință de consiliu local, a fost aprobat...

Formarea profesioniștilor din educația timpurie, cu  finanțare prin PNRR

S-a lansat apelul de proiecte „Formarea profesioniștilor din educația...

Comunitatea din Mănești are în patrimoniu, o nouă investiție în domeniul educațional, noua Școală Drăgăești-Pământeni

Investiția în educație înseamnă investiție în viitorul comunității. S-a inaugurat...