Poștașii nu vor să mai fie săracii României! Stop abuzurilor din Poșta Română!”

Date:

Lucrătorii poştali  au fost în grevă de avertisment timp de două ore, iar pentru zilele următoare se anunță grevă extinsă în aproape toate oficiile poştale din ţară, demers anunţat de liderii sindicali. 

Blocul Național Sindical lansează campania ,,Poștașii nu vor să mai fie săracii României! Stop abuzurilor din Poșta Română!”

Lucrătorii poștali au ieșit în fața oficiilor poștale, reclamând faptul că două treimi din salariaţii Poştei Române sunt la nivelul minim de subzistenţă, aceştia fiind salarizaţi cu salariul minim pe economie. Dacă situaţia negocierilor pe contractul colectiv de muncă nu se va remedia va fi declanşată greva generală.  Poștașii revendică o creştere salarială de 400 de lei net şi o creştere a sporului de loialitate cu un procent între 5% şi 10%., dar la negocierile avute nu s-a ajuns la un consens. Vicepreşedintele BNS, Mircea Burlacu, a declarat că în cazul în care lucrurile nu vor fi rezolvate, într-un termen rezonabil  între 2 şi 5 zile, va fi declanşată greva propriu-zisă care va presupune oprirea lucrului în compania Poşta Română.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Nu este de glumă: Garda de Mediu dă amenzi uriașe pentru arderea vegetației uscate

Având în vedere că, în această perioadă a anului...

Tânăr de 16 ani, reținut în urma unui conflict violent la Târgoviște

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au reținut un...

Coliziune între un autoturism și o căruță pe raza comunei Cobia

Polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Găești au fost sesizați...

Poliția Dâmbovița, în acțiune pentru siguranța publică: 259 de amenzi aplicate și 8 permise reținute

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au...