Poluarea aerului a provocat moartea a şapte milioane de oameni, în 2012

0 0

poluareConform datelor puse la dispoziţie de către Organizaţia mondială a sănătăţii (OMS), din cauza poluării aerului, în 2012 au murit 7 milioane de oameni. La modul general, a menţionat purtătorul de cuvânt al OMS-ului, cele 7 milioane de decese au fost cauzate de poluarea aerului atât în exteriorul cât şi în interiorul spaţiilor locuibile. Conform OMS, cifrele, începând cu anul 2008, arată o progresie foarte rapidă a numărului de decese cauzate de poluarea aerului. După cum a precizat dr. Maria Neira, directoarea departamentului Sănătate Publică din cadrul OMS, poluarea aerului este factorul cel mai important care afectează sănătatea oamenilor, afectând absolut pe toată lumea, indiferent de vârstă şi indiferent de gradul de dezvoltare economică şi socială al tuturor statelor din lume.
în anul 2012, 3,7 milioane de oameni au murit din cauza poluării externe a aerului, iar 4,3 milioane din cauza poluării aerului din interiorul locuinţelor în care îşi desfăşurau viaţa domestică sau cum se mai spune, viaţa de familie. Cauzele, în ceea ce priveşte decesul cauzat de poluarea aerului, în casă, sunt emanaţiile provocate de aparatele folosite pentru încălzirea locuinţei, pe bază de lemn, cărbune. De asemenea, decesele cauzate de poluarea aerului în interiorul locuinţelor sunt datorate şi obiceiului de a se fuma în interiorul spaţiului locuibil. în 2008 au decedat 3,2 milioane de oameni din cauza poluării aerului exterior.
în ceea ce priveşte poluarea excesivă a aerului exterior, primul loc îl deţine Franţa, cu regiunea lle-de-France. Deoarece sănătatea populaţiei din această zonă este grav afectată, organele franceze abilitate au demarat o serie de cercetări pentru identificarea cauzelor poluării aerului din mediul exterior spaţiilor locuibile. Ceea ce se întâmplă în Franţa poate ridica multe semne de întrebare deoarece curenţii de aer nu pot fi opriţi de către graniţele terestre artificiale. Pe de altă parte în sud-estul Europei, de exemplu în România, există oraşe care sunt în continuare puternic poluate. Din fericire, dezastrul economic şi industrial românesc au dus la dispariţia unor unităţi de producţie, în cosecinţă la reducerea gradului de poluare al aerului exterior din mediul urban. De data aceasta politica economică dezastruasă a guvernelor de la Bucureşti, de după 1990, a blocat definitiv dezvoltarea unităţilor de producţie şi, în consecinţă, involuntar, a redus gradul de poluare al aerului, având drept consecinţă salvarea multor vieţi, chiar, dacă, pe de altă parte, a avut consecinţa nefastă a reduc-ereii puterii de cumpărare şi, chiar dacă nu se recunoaşte oficial, al creşterii numărului deceselor provocate de anemie.

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

"Micul pieton"- "Circulăm corect!" Locul I a fost ocupat de Grădiniţa nr. 8 "Rază de Soare" şi Grădiniţa nr. 2, iar Grădiniţa nr. 13 şi Grădiniţa nr.14 au ocupat locul II

Şi în acest an, pentru marcarea Zilei Poliţiei, au fost organizate o serie de activităţi cu caracter educativ-preventiv care se adresează celor mai mici dintre cetăţeni, copiii. Grădiniţa nr. 8 „Rază de Soare” din Târgovişte a fost gazda unui concurs rutier „Circulăm corect!” la care au mai participat Grădiniţa cu […]