
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au acționat, pe raza întregului județ, alături de celelalte structuri cu atribuții în asigurarea ordinii și liniștii publice.
În numai 24 de ore, polițiștii au desfășurat șapte acțiuni punctuale și au intervenit la 27 de evenimente, dintre care 20 au fost sesizate prin SNUAU 112.
În urma activităților, pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 238 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 95.930 de lei.
În cadrul acțiunilor desfășurate de polițiști în domeniul siguranţei rutiere, au fost reținute 14 permise de conducere și retrase 5 certificate de înmatriculare.
Reamintim tuturor cetățenilor că polițiștii acționează permanent pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea comunității şi, totodată, sunt pregătiți să intervină atunci când situaţia o impune.