
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, alături de celelalte instituţii cu atribuţii în menţinerea ordinii şi siguranţei publice, au desfăşurat activităţi în zonele unde se formează aglomerări de persoane, în centrele comerciale, pieţe, dar şi în mijloacele de transport în comun, pentru a verifica modul în care se respectă restricţiile impuse şi măsurile de protecţie sanitară, conform prevederilor Legii nr. 55/2020.
Astfel, forţele de ordine au legitimat peste 2 800 de persoane şi au controlat 127 de societăţi comerciale/persoane fizice autorizate.
De asemenea, a fost verificat şi modul în care se realizează transportul public în comun, poliţiştii controlând peste 90 de astfel de mijloace de transport.
Pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, echipele de control au aplicat 94 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1000 de lei.
În continuare, poliţiştii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. şi instituţii cu atribuţii de control, vor acţiona, atât în uniformă cât şi în civil, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.
De asemenea, vă reamintim de TEL VERDE – 0800800165, număr la care puteţi sesiza nereguli privind nerespectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.