Viața neauzită, ascunsă a organismului e dincolo de piele – trecu un gând banal prin mintea lui buimacă. Sau poate presimțirea unui gând. O viață fabuloasă, imposibil de povestit, de care cei mai mulți se jenează cu o prostească pudoare, continuă să curgă în gândul lui. Boala, durerea, intimitatea precară a trupului, sălbăticia lui imperială atât de bine împachetată în bandajele fine, elastice ale lucidității…
Gheorghe Crĭciun -Frumoasa fără corp
Trupul și litera prozei sunt inseparabile atunci când reușesc să se găsească, să se alăture, să se așeze la un loc, împreună. Devin și se pot mișca numai așa mai departe, în fiecare dintre modurile în care în continuare sunt și rămân vizibile pentru cine se apropie, pentru cine încearcă să le vadă și poate să le accepte aceste senzorialități împreună cu vibrațiile și cu atingerile lor. Tot acest trup cu dimensiuni niciodată (re)cunoscute se curbează sub greutatea literei,odată cu atașarea care rămâne și devine definitivă și continuu transmisibilă.
Gheorghe Crăciun ne-a apropiat și ne-a făcut cunoscute toate aceste efecte ale senzorialității și ale empatiei care au loc în timpul și în continuarea lecturii, de-a lungul acestui proces continuu de împărtășire, de alăturare și de adăugare totodată. Sunt identificate, spuse și scrisetoate actele care au loc, care se întâmplă și care nu se mai întorc niciodată de unde au plecat, ci rămân definitiv încrustate în porțiunea de piele vizibilă de pe corpul astfel înfrumusețat al cititorului. Imprimeul acesta textual nu rămâne și nu este static, ci își mută stările în registrul extatic al privirii și al intensităților ce pot fi (cu)prinse de ele, în acele teritorii ce pot primi și accepta transformările continue ale corpurilor pe care le-au primit și ale căror mișcări le țin tot timpul în stările bune pe care le dă siguranța, încrederea ce astfel își pot continua călătoria pe oricare suprafață a acestui indimenticabil text.
Proza lui Gheorghe Crăciun este o istorie identificată permanent de senzorii empatiei a profunzimii, a poeziei care se manifestă și se impune în fiecare dintre straturile ei, în toate nuanțele care se mișcă în alcătuirile acestor lumini niciodată stinse, mereu rămase în aceste alcătuiri caleidoscopice, multiplicate și strălucitoare. Privirea se amestecă cu fiecare imagine pe care o prinde în momentul, în clipa în care diafragma este deschisă surprinzând și păstrând definitiv această unică și irepetabilă alcătuire împreună cu fiecare foșnet și tremur din corpul ei.
Un transport continuu între lume și textul facerii ei, între autor și cititorul lui, între ce se vede și ce este lăsat să se vadă în fiecare alcătuire a literei și a trupului care le cresc continuu, neobosit. În timpul și de-a lungul acestei călătorii se întrezăresc urmările și efectele ei, se propune viziunea ca mod de viață și de lectură a ei, ca stare de fapt ce nu își consumă niciodată vastitatea și varietatea reliefului ce o corporalizează și o face să fie continuă, intensă, acaparatoare și rămasă definitiv în fiecare neliniște a celui ce i-a cunoscut și gustat trăirile și fiecare adăugare, fiecare amplificare adusă cu și de ele. De aici, din aceste noi vieți și stări ale lor se va citi totul altfel, cu mereu alte și noi partituri puse la îndemână de autor, de fiecare motiv al lui de a muta totul în trup și în literă și în fiecare sunet mai mult sau mai puțin (ne)cunoscut al lor. Mai departe le rămân memorate mișcările în fiecare frecvență pusă la dispoziție de spațiu, iar toate conduc și asistă lectura în cele mai fine și mai pătrunzătoare acorduri disponibilizate de cel ce le-a auzit, le-a înțeles și le-a scris, de autorul lor.
Gheorghe Crăciun își continuă astfel călătoria cu fiecare propoziție, cu fiecare frază și cu fiecare sunet și imagine pe care le-a așezat în tot ce a gândit și în tot ce a spus despre scris, despre puterile pe care le-a crescut și le-a făcut cunoscute această dependență magică, acest continuu și neobosit catharsis îngăduit de mintea lui cuprinzătoare și de fiecare conștientizare a posibilităților ei pe care și le-a adăugat și pe care le-a pus în noile alcătuiri ale lumii care a acceptat și fiecare nou trup împreună cu toate literele lui cunoscute sau nu.
Gabriel Enache
