Scrierile despre celălalt– zeul sau străinul – sunt foarte vechi. Sumer? Egipt? Acolo unde au fost scrise primele mitologii și cronici. „ Folcloristica” timpurie consemnează mituri, descântece, imnuri, și „etnologia”, sub imperiul mirării și din gust pentru exotic, îi descrie pe ceilalți. Notează ce mănâncă, în ce fel se îmbracă, unde locuiesc, căror zei se închină.Mai mirați decât toți par să fi fost grecii, pe care barbarii îi irită, îi incită, îi pun pe scris.
Irina Nicolau- Talmeș balmeș de etnologie și multe altele
În observațiile, în corpul și în textele etnologiei se poate vedea și se pot distinge cu claritate fiecare dintre cusăturile și modelele descrise de ele din țesătura lumii, din alcătuirile și din structurile care țin tot acest ansamblu legat și fiecare dintre coerențele lui, coerențe care îi construiesc și care îi fac vizibile imaginile și poveștile lor, iar toate sunt așezate în așa fel încât fiecare dintre aceste straturi să se poată oricând desface pentru a-și face cunoscute înțelesurile, pentru a-și impune convingerile și pentru a le muta în acele stări ale siguranței pe care le dau cunoașterea și fiecare apropiere de stările ei. Toate aceste informații sunt consemnate amănunțit și așezate în acele cuvinte care le fac accesbile și înțelese, care le păstrează astfel și le mențin vitalitatea vizibilă pentru mult timp și pentru multe generații care le pot lua așa, de aici și duce mai departe tot așa dar adăugate, amplificate.
Irina Nicolau a reușit întotdeauna să facă accesibile aceste informații despre țesătura de povești, de obiceiuri, de ritualuri și de tot ce se poate întâmpla în structurile mai puțin văzute, mai puțin cunoscute ale lumii. Ea a îndrăznit să detabuizeze și să scoată la lumină întâmplări și povești din fiecare strat al societății oarecum închise în care erau ținute la păstrare, din care nu erau scoase la vedere decât în anumite ocazii și pentru a justifica anumite sărbători și ritualuri ale lor. A făcut-o întotdeauna cu grijă și cu repect pentru fiecare dintre ele, pentru fiecare moment propice al lor în care pot fi făcute să fie înțelese și aduse în atenția imediată a lumii, a publicului dispus să cunoască aceste mai puțin cunoscute aspecte, imagini și manifestări ale fiecărui moment magic al lumii care își păstra astfel unele ritualuri și proces de expunere a lor.
Astfel suntem, devenim de fiecare dată când citim un text al ei martori, martori ai unor rit– uri care ne dezvăluie firesc procedee și moduri de trecere pe care altfel nu le-am identifica și nu le-am putea intui existența și prezența în structurile, în straturile lumii pe care le parcurgem, prin care trecem fără să îi putem descifra și înțelege aceste urme necesare pentru a urma căile corecte ale vieții, ale structurilor fiecărei sărbători și ale desfășurărilor ei. Lumea este astfel dezvrăjită și pusă în stările cunoașterii, ale cunoașterii înlesnită de cele mai accesibile apropieri posibile pe care le pot face cuvintele și poveștile lor însoțite de lumina pe care le-o dă bucuria, bucuria de a putea să facă în așa fel ca toate acestea să ajungă la îndemâna și în proximitatea nostră. Se simte continuu această bucurie care însoțește fiecare text al Irinei Nicolau și fiecare expunere caldă, sinceră, înaltă a lor, fiecare desfacere care mai departe arată și explică.
Toată această delicată țesătură a lumii devine act artistic, se mută firesc în corpul care crește permanent al bucuriei descifrării și înțelegerii lui, ale înțelegrii care premerge apropierii definitive și adicțiilor care vor face ca toate aceste mutări și transformări ale firii să seducă și să își atragă continuu doritori de a se plimba prin toate aceste înfățișări ale structurilor lumii care îi ține și îi protejează în această mare cusătură și în fiecare model și desen al ei.
Lumea este până la urmă un permanent și de neoprit talmeș balmeș, o gălăgioasă și neobosită dioramă ale cărei întrupări ar putea să obosească orice privitor și pe oricare dintre cei care ar încerca să îi urmărească toate alcătuirile disponibile, dar când fiecare cadru al ei este pus în cuvintele corecte ale înțelegerii atunci devin toate accesibile odată cu fiecare dintre poveștile care le pot explica până la capăt și până în cele mai nefirești adâncimi ale lor. Necunoscutul devine caduc și este astfel îndepărtat de puterea cunoașterii care îl acoperă și care îi anihilează posibilitățile de a umbri imaginile necesare descifrării și înțelegerii lumii. Pas cu pas este astfel apropiată și făcută cunoscută țesătura delicată dar rezistentă a lumii și toate nodurile ei din care se pot alege firesc direcțiile noi și noile înțelegeri propuse și presupuse sau impuse firesc de ele.
Gabriel Enache
