Multă vreme am ezitat în fața începutului, în fața colii de hârtie. Am șovăit prea mult, dar nu dintr-o presimțire a obișnuitelor dificultăți ale scrisului, pe care nici u ajunsesem să le încerc. Nici nu am șters vreun rând la început, nici nu am aruncat vreo filă maculată sau violată de o tentativă neizbutită. Nu am avut prilejul să trăiesc dezamăgirea neputinței, consecutivă vreunui eșec…
Alexandru George- Oameni și umbre, glasuri, tăceri
Severitatea nu impune dar nici nu exclude austeritatea, starea de luciu, de șlefuit pe care unii autori reușesc să le lase să se vadă în cuvintele lor, în construcțiile textuale pe care reușesc să le așeze în aceste lumini, în fiecare strălucire ce răzbate și se lasă văzută odată cu lectura, odată cu parcurgerea fiecărei alcătuiri și a fiecărei induceri lăsate să curgă în simțurile celui care se lasă (cu)prins în toate aceste cuvinte și în fiecare dintre alăturările și călătoriile pe care le implică. Severitatea impune atenție, exclude disimularea și întoarcerea din drum odată ce detaliile lui au fost puse la cale în cuvintele care îl povestesc, în reperele care îl descriu, care îl spun și astfel îl adaugă celui care însoțește aceste încercări ale scriitorului.
Alexandru George comunică toate acestea în cărțile sale, în proze, în eseuri, în cronici și în fiecare polemică la care a participat. Și-a personalizat inteligent fiecare text și a știut să îl facă vizibil în fiecare context în care s-a putut face vizibil și în care și-a manifestat dorința ca toate aceste fețe ale severității să fie văzute și cunoscută asprimea lor, asprimea aceea lipsită de asperități dar nu de duritatea oarecum necesară dar caldă a atingerii de celălalt, de gândul și de impresiile lui ce se fac de acum și de aici cunoscute și adăugate celor ale autorului care l-a invitat în această lume a lui, în această rețea și construcția pe care le-a divulgat odată ce le-a pus și le-a făcut vizibile și cunoscute în cuvinte.
Toate stările acestea găsite de autor se caută, se găsesc, se intersectează în fiecare dintre imaginile care le pot purta și care le pot duce în toate aceste întrupări ale personajelor ce își pot face vizibile umbrele, ce își pot face auzite glasurile și trimite cât mai departe în cât mai multe ecouri tăcerile, iar toate se amplifică cu fiecare rostire și așezare a lor în text și în fiecare dintre desfășurările lui care propun cunoașterea și înțelegerea fiecărui amănunt din țesătura celor scrise, spuse, a celor povestite de autor. Alexandru George își imprimă cu ușurință amprenta pe toate suprafețele care și-o pot asuma și care o pot etala mai departe în cuvintele lui și pot în continuare să facă să se vadă fiecare dintre valurile pe care le provoacă acest exercițiu aproape muzical pe care și-l imprimă și pe care îl aduce la îndemâna vederii scriitura lui. Tot ce este scris este cât se poate de bine închegat, legat și ținut în armura poveștii folosită pentru a arăta și pentru a individualiza un corp textual cât mai disponibil să se miște fluent, coerent și sever în ambientul încărcat, împrejmuit și menținut de fiecare dintre elementele decorului în care își face văzute mișcările.
Oameni și umbre, glasuri, tăceri este o excursie în care cititorul este învățat anumite tactici, acelea necesare pentru a se putea menține și pentru a-și continua parcursul în toată această rețea a lumii făcută posibilă de autorul ei. Mărcile și efectele severității se lasă simțite și fac în așa fel ca ele să fie adoptate cât mai încet și cât mai sigur de cel care ajunge în structurile și în înfășurările lor. Anumite locuri sunt desigur (re)cunoscute, altele sunt înfățișate ca fiind noi și neumblate, iar cele mai multe se lasă prinse cu cât mai mare ușurință în fireștile și necesarele afectivități pe care le face posibile și cunoscute lectura, iar apropierea prin această mult intensificată îndeletnicire poate să devină necesitate.
Fiecare moment al poveștii, fiecare zâmbet sever lăsat să se întrevadă aduce la îndemână căldura necesară continuării și mersului cât mai departe în acest teritoriu ce își face văzute acele zone care pot garanta siguranța fiecărei treceri, a fiecărei traversări și ale tuturor îmbogățirilor ce se vor adăuga odată cu ducerea lor la capăt, cât mai mult și cât mai departe în fiecare dintre stările care pot completa coerent desfășurările vieții care merge astfel mai departe. Alexandru George reușește să țină în armura și în structura severității toată căldura ce se poate insinua și dispersa în conductorii lor primitori. Proza scrisă de el poate să facă plăcut fiecare fior al severității în urma căruia cititorul, cel care se apropie, se poate liniștit și în siguranță apropia și continua această necesară călătorie, călătorie de-a lungul căreia poate întâlni, poate cunoaște și trăi tot firescul ce s-a putut pune și spune într-un om și în textul în care el s-a alcătuit și s-a lăsat înțeles și citit.
Gabriel Enache
