Polen Proximitatea autorului

1 0

Am visat că parcă pe o câmpie, pe lângă pomi și ierburi, ieșeau din pământ obiecte de toate felurile, căni, mașini de scris, lămpi cu frumoase abajururi, cerioane, linguri, câte un scaun, ventilatoare care după ce se nășteau mișcau aerul într-o rotire nu prea repede a elicei, stilouri, sticle de un litru, andrele, bastoane, tirbușoane. Cel/mai ușor ieșeau umbrelelele. În locul păsărilor pluteau lin haine…
Costache Olăreanu -Ucenic la clasici
Sunt autori care după ce le citești cărțile nu își mai lasă cuvintele să plece de lângă tine, nu își mai asumă și nici un își mai disponibilizează posibila îndepărtare de cititor, de cel care s-a apropiat și a pătruns în interiorul ce îl aștepta, care păstra toate deschiderile disponibile pentru ca acest proces al creșterii și meținerii proximității permanente să aibă loc și să nu se mai sfârșească. Rămâne odată cu cuvintele, cu propozițiile, cu imaginile și cu personajele păstrate în chihlimbarul lor și parfumul, parfumul fiecărei alte încăperi în care ai fost adus și în care rămâi mai departe (cu)prins, așezat într-un continuu efort privilegiat de a primi și de a-ți atașa și asuma toate aceste stări, și fiecare dintre aromele distincte ale lor, fiecare dintre corporal-izările pe care proximitatea, vecinătatea acaparatoare le crește și le adaugă corpului nou cititor.
Costache Olăreanu are harul de a desface această armură care ține la distanță cititorul, care păstrează și face vizibilă crevasa ce îi separă deseori și încurajează această întrepătrundere, această conviețuire benefică și atât de senzorială dintre autor și cititorul lui. Citindu-i cărțile rămâne impresia aceasta caldă de folosire a aceluiași parfum, a acelorași arome cu care te poți face cunoscut, văzut și simțit în lume, în straturile senzoriale ale ei, în această ubicuitate pe care o alimentează și o face să crească continuu lectura textelor lui. Cuvintele vin și nu mai pleacă, impresia atingerii lor se mută în semn permanent, în desen tatuat și făcut vizibil cu fiecare ridicare, cu fiecare desfacere a hainei textuale care descoperă continuu pielea ce arată și transmite mesajele acestea ale proximității, ale continuei îmbrățișări dintre text și cititorul lui.
Toate aceste stări și trăiri ale lor au loc în acea lumină clară și orbitoare a mereu începutului, a mereu fiecărei prime zi și a facerii care are loc permanent, cu fiecare nouă lectură, cu fiecare nouă apropiere și împrospătare a atingerii ce are loc și care își amplifică astfel desfășurarea, desfacerea din împletirea ce îngreuna aducerea tuturor firelor necesare acestei țesături în structura care să o facă greu de destrămat, de stricat. Toate sunt fin și delicat alcătuite, toate fac vizibilă o lucrătură densă dar aerisită și bine ținută în noduri ingenioase greu de desfăcut, greu de așezat în normele dislocării, ale disoluției.
Costache Olăreanu este prezent peste tot în ceea ce scrie cu acea alură a lui specifică oricărei entități plutitoare, oricărei ființe disponibile să rămână pentru totdeauna ucenic la clasici și la formele, la fondurile și mirările lor care îl pot conține și menține viu pentru totdeauna, și care îl pot așeza definitiv în structura acestei proximități neobosite a cititorilor săi. Astfel rămâne de neocolit și mereu în stările noutății, ale prospețimii care alimentează și încălzește visuri, senzații și tot ce mai adaugă și propagă (re)lectura și cuprinderile ei.
Se simte și se trăiește citind cărțile lui Costache Olăreanu lipsa oboselii din această permanentă și puțin obișnuită eternă reîntoarcere pe care o inoculează neștiut fiecare nouă privire a unui autor, fiecare încercare de dezvăluire a proximității lui, a vecinătății pe care un cititor nu o mai poate vreodată îndepărta de pielea lui, de touch-ul continuu ce se propagă și se răspândește ca stare de fapt în fiecare senzor recunoscut și asumat de corp.
Găsim și regăsim această așezare continuu în cuvinte, în ceea ce ele cresc și arată citind și regăsind toate aceste senzații sau stări ce se pot pune și așeza în cuvinte mai departe, cât mai mult și cât mai adânc în ochiul care le vede, în privirea care le distinge silueta care le crește și completează corpul ce se face vizibil continuu, care se alcătuiește neobosit, nelimitat și cât mai mult îngăduit de textul ce îl ține în cuvintele lui. Citind și recitind cărțile lui Costache Olăreanu învățăm pas cu pas aceste recuperări ale proximității autorului, ne obișnuim cu această apropiere continuă și cu fiecare act al îndrăgostirii menținut de aceste mișcări pe care lectura le întreține și le alimentează.
Costache Olăreanu și-a compus și și-a construit un cvintet al melancoliei în care se poate auzi permanent muzica textelor lui, fiecare notă ce încurajează apropierea și rămânerea în stările acestea fecunde, calde și perene ale proximității, ale locuirii împreună cât de mult și cât de departe se poate. Proza lui are toate aceste date ale păstrării cititorului în aceste transe și în toate dislocările necesare călătoriilor inoculate și încurajate de ele.
Gabriel Enache

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Prin Programul  „Anghel Saligny”, ajung 1,3 miliarde de lei în județul Dâmbovița 

  În județul Dâmbovița prin Programul  „Anghel Saligny”, ajung 1,3 miliarde de lei,  aproximativ 74% din cuantumul tuturor solicitărilor din județ.Conform criteriilor de selectare, în județul Dâmbovița, din totalul celor 161 de solicitări de finanțare depuse, în urma procedurii de alocare au fost propuse spre finanțare 137 de obiective de investiții, […]