Ne-am învățat și nu mai simțim destul de puternic mișcarea patetică a schimbării cerului și a luminii, trecerea de la o lume sclipitoare, multicoloră și suavă la alta; se ridică din zare inco-ercibili și cotropitori norii negri și cuceresc în zbor greoi, fără răgaz, tot cerul, închizându-ni-l și cufundându-ne în tenebre, spaimă, tristețe și bătân-du-ne cu bice grele și ude de apă și de vânt ca într-o pedeapsă sau ca într-o sumbră purifucare…
Petru Creția- Norii
Putem uneori să nu mai fim păstrați în firile lumii de nicio limită, de nici un fel de motiv de închidere a visării, a călătoriei, a deplasării și mai departe să ne asumăm toată această libertate și fiecare dintre posibilitățile ei de a ne ține în toate structurile îngăduite de aceste stări continue, de a ne completa permanent, de a ne adăuga și de a ne desăvârși astfel construcția, alcătuirile și amplificările necesare, continue și neobosite. Toate acestea ne sunt făcute posibile și aduse la îndemână de obligațiileimpuse și traduse de lectură, recunoscute mai departe de firea care se așază în stările pe care le alimentează și mutate mai departe în alcătuirile necesare continuării și asumării ei.
Petru Creția a învățat să privească, să simtă, să scrie și să mute toate aceste trăiri și senzații în cuvinte, în alcătuiri îngăduite de ele și adăpostite astfel permanent de toate aceste preocupări meteorologice ale lui, de fiecare posibilitate a privirii lui de a se spune așa, de a se învăța să conviețuiască în aceste nelimitate cuprinderi, contingențe și spuneri ale lor. Norii sunt pretextul pentru ca privirea să poată să cuprindă dezlănțuirile libertății nelimitate, a posibilităților de a se așeza în starea nelimitată profundă și continuă, de neoprit, iar mai departe de a se continua și de a-și perpetua această perenitate exclusă din cuprinderile și înțelegerile confuziei și ale neclarității, ale vreunei eventuale blurări.
Norii, de Petru Creția nu este doar o carte, este un cult textual(izat) hrănit bine de autor al privirii și al senzori-alității, cult mutat în cuvintele care pot să se așeze într-o carte, care pot să se lase văzute, atinseși ținute în această neobosită conlocuire și elucidare a acestor transgresări neobosite. Lectura acestei cărți ne face prizonieri ai stărilor încăpute în ele și suntem mai departe transportați în fiecare dintre senzațiile și în oricare dintre excitațiile cuprinse în toate aceste touch-uri disponibilizate de ele. Un continuu și neobosit transport între lumi, între straturile vizibile și mai ales între cele invizibile ale lor, un catharsis adus la îndemână de autor și mutat din metafizic în fizic și în tot ce se poate palpa din aceste vecinătăți întreținute și menținute vii și continue. Un adaos continuu de nevăzute la cele văzute ale vieții, ale lumii și ale tuturor cuprinderilor ei, al alcătuirilor ce își fac din aceste cutremurări stări de fapt, momente irepetabile ale privirii, ale pătrunderii ei în adâncimile disponibilizate de cer și eliminate din cele ale orizontului astfel eliminat, exclus și lăsat în rezerva din care poate oricând să își readucă la viață traseele necesare traversărilor îngăduite de el.
Suntem așezați într-un aici care nu se mai termină, suntem aduși în locul dintre lumi cu cea mai bună vizibilitate pentru a ne pregăti fiecare ipostază și stază îngăduite de corpul pregătit pentru configurarea și consumarea acestei călătorii, a acestei neocontenite (in)duceri în și între lumi și mai departe printre fiecare dintre episoadele lor care pot sedimenta sentimentele conținute și trăirile, și consumările lor. Avem la îndemână datele și absențele limitei care nu limitează și care ar fi putut să fie orizontul, linia și demarcația lui, iar cu ele în imediata noastră apropiere ne putem așeza și concentra în fiecare dintre aceste stări necesare amplificării și consumării lor. Mergem mai departe și constatăm și ne asumăm această absență. Nu ne oprim și învățăm pas cu pas cât de bună și de binevenită este starea permanentă și greu înțeles a libertății, a firescului de a merge până unde și cât corpul și picioarele lui te țin.
Toate sunt alimentate de o privire și de răscolirile ei neobosite, continuate la nesfârșit în definiții magice, în proze care nu se pot niciodată așeza, ci dimpotrivă, rămân continuu între lumi, într-un aici și acum imposibil de cuantificat, între toate alcătuirile lor disponibile să le facă vizibilă transparența, plutirea și neobositul zbor. Absența orizontului devine stare de fapt, se mută într-o alăturare necesară fiecărei prezențe care se poate apropia și se poate atinge de această absență, iar mai departe de înlemnirile, de nemișcările ei. Suntem continuu disponiblizați să înțelegem și să acceptăm această absență impusă de autor, făcută posi-blă de simțurile și de posibilitățile lui de a le muta din trăire și din visare în cuvintele care îi pot desena întregul contur al corpului acesta al înțelegerii, al alăturării și ale tuturor simțurilor incluse în această nouă și neobosită configurare a lor.
Gabriel Enache
