Cu un număr teoretic de până la 150 de meteori pe oră, Geminide este considerată cea mai bogată ploaie de meteori a anului.
În practică, în funcţie de luminozitatea cerului nocturn, veţi vedea între 30 şi 60 de meteori, ceea ce înseamnă o stea căzătoare la fiecare 1-2 minute.Ploaia de meteori Urside este aşteptată să sosească după alte câteva zile, puţin înainte de Crăciun. Cea mai mare activitate a acestei ploi de meteori se va produce în noaptea dintre 22 şi 23 decembrie, în jurul orei 24:00.
Pentru a vedea cel mai bine meteorii Geminide, pasionaţii de astronomie trebuie să privească bolta cerească spre est, în cursul serii. Potrivit asociaţiei germane de astronomi amatori, şi alte corpuri cereşti foarte strălucitoare vor fi la rândul lor vizibile, dacă vremea o va permite.Aceşti meteori par să provină din constelaţia Gemenii, aflată pe bolta cerească spre sud în timpul nopţii şi spre nord-vest în cursul dimineţii.
Cele mai importante evenimente astronomice din această lună sunt:
14 decembrie – maximul curentului de meteori Geminidele;
17 decembrie – Luna în conjuncţie cu planeta Saturn;
19 decembrie – Luna în conjuncţie cu planeta Neptun;
22 decembrie – Solstiţiul de iarnă;
22 decembrie – Luna în conjuncţie cu planeta Jupiter;
24 decembrie – Luna în conjuncţie cu roiul de stele Pleiadele.
